15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSănătateIaşi: Centrul de Arşi, inaugurat în prezenţa ministrului Sănătăţii

Iaşi: Centrul de Arşi, inaugurat în prezenţa ministrului Sănătăţii

“Cred că din tot ceea ce am făcut până acum, învăţăm fiecare câte ceva. Lucrurile merg, dacă facem echipă şi dacă ne dorim să meargă. Am demonstrat, aici, la Iaşi, că lucrurile pot să meargă. Am demonstrat şi la Timişoara că lucrurile pot să meargă, astfel încât dacă se mai întâmplă nenorociri să putem să ne ajutăm semenii. Mulţumesc că m-aţi primit în mijlocul dumneavoastră. Nu v-aş putea să vă urez să şomaţi, ci să aveţi puterea să daţi cât mai mult din sufletul dumneavoastră, ca şi până acum pentru toţi cei pe care îi îngrijiţi”, a spus Pintea în timpul discursului de inaugurare.

La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai corpului medical al Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi, precum şi reprezentanţi ai mediului academic medical, autorităţilor locale şi politicieni. De asemenea, a participat şi preşedintele Asociaţiei Colectiv, Eugen Iancu.

“Sunt patru ani de la Colectiv şi încă este nevoie de astfel de centre. Săptămâna trecută a fost inaugurat unul la Timişoara, astăzi (miercuri n.r.) la Iaşi. Ştim cu toţii că această nevoie este uriaşă. Mă bucur foarte mult să aflu că acest spital are 260 de ani, că a fost construit de Biserică, un lucru fantastic. Sper ca în continuare Biserica să se implice şi să ne ajute să construim şi acum în anii aceştia noi spitale. Sper ca în curând să fie deschise şi celelalte patru centre, pentru că din păcate arşi avem aproape zi de zi în ţară şi este nevoie foarte mare de astfel de spaţii”, a spus Eugen Iancu.

Centrul va funcţiona la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, o unitate medicală construită în 1757 în jurul bisericii Sfântul Spiridon. Lucrările de reabilitare a clădirii în care va funcţiona centrul au fost finalizate în ianuarie 2017, după o perioadă de 5 ani.

Clinica de Chirurgie Plastică şi Reparatorie şi Arşi funcţionează, din 2014, într-un spaţiu improvizat în Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi. Aici pot fi trataţi şi pacienţi care au suferit arsuri pe 20% din suprafaţa corpului.

Clinica “marilor arşi” va avea 20 de locuri, din care cinci sunt destinate celor cu arsuri grave. Alte cinci de locuri sunt destinate celor care au nevoie de tratament post operator în clinica de Terapie Intensivă.

Coordonatorul centrului, prof. univ. dr. Theodor Stamate, a spus că întreg corpul medical de la această clinică a urmat trei stagii de perfecţionare în Franţa, la Paris şi Lyon.

Cele mai citite

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți a evadat din arestul la domiciliu după ce a fost condamnat la patru ani închisoare

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu...
Ultima oră
Pe aceeași temă