22.7 C
București
joi, 4 iunie 2026
AcasăSănătateGrevă japoneză în spitale și alte unități de sănătate și asistență socială

Grevă japoneză în spitale și alte unități de sănătate și asistență socială

Sindicaliştii din Sănătate declanșează astăzi o grevă japoneză în instituţiile publice de sănătate şi asistenţă socială, fără întreruperea activităţii, până la rezolvarea revendicărilor, a anunţat Federaţia Sanitas.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook, greviştii vor purta banderole sau ecusoane cu însemnele „SANITAS”.

Greva japoneză se va desfăşura pe întreaga perioadă a negocierilor cu factorii de decizie, până la soluţionarea revendicărilor sindicaliştilor. Reprezentanţii Sanitas precizează că, în cazul eşuării negocierilor, Consiliul Naţional al Federaţiei va decide continuarea calendarului de acţiuni.

Revendicările sindicaliştilor sunt: deblocarea posturilor în sistemul sanitar public; punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de sănătate; acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaţilor; calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată; calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată; calcularea indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariul minim brut pe ţară actual.

De asemenea, se solicită reluarea discuţiilor asupra proiectului de Lege a salarizării, cu respectarea principiilor stabilite în cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sănătăţii, „acesta asigurând: predictibilitatea creşterii veniturilor fiecărui salariat din sistem, o ierarhie corectă şi echitabilă a salariaţilor din sistem”.

În plus, conform organizaţiei sindicale, se doreşte finanţarea corectă şi suficientă a instituţiilor din sănătate, reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar Sănătate, finanţarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanţă pentru acest domeniu, garantarea menţinerii locurilor de muncă pentru personalul angajat în unităţile medicale din reţeaua CFR şi după ce acestea vor fi transferate la alte autorităţi.

Alte solicitări vizează deblocarea posturilor în sistemul de asistenţă socială şi punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din acest sistem. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Românii și-au redus cheltuielile după scumpiri. Vânzările din comerțul cu amănuntul au continuat să scadă

Comerțul cu amănuntul din România a înregistrat noi scăderi în aprilie 2026, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).Evoluția indică o diminuare...

Comisia Europeană somează România să transpună norme privind eficiența energetică

România a primit două avize motivate și o scrisoare de punere în întârziere din partea Comisiei Europene, în cadrul pachetului de proceduri de constatare...

Italia a intrat în istorie după 114 ani! Record impresionant stabilit într-un simplu amical

Squadra Azzurra a doborât un record vechi de peste un secol în victoria obținută împotriva Luxemburgului.Italia s-a impus cu scorul de 1-0 în deplasarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă