15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSănătateEveniment final HoCare - organizat cu succes în Nicosia, Republica Cipru

Eveniment final HoCare – organizat cu succes în Nicosia, Republica Cipru

În prima parte, discursurile au fost susținute de dl Christos Pittaras, președintele ANEL și primarul Latsiei, doamna Constantia Constantinou reprezentând Direcția generală pentru programe europene, coordonare și dezvoltare, domnul Ierotheos Papadopoulos, șeful Reprezentanței Comisiei Europene din Cipru și dl. Andreas Xenofontos, directorul serviciilor de asistență medicală din Ministerul Sănătății.

Doamna Mar Martin, responsabilul de politică HoCare și reprezentând Joint Secretariat al Programului Interreg, a făcut o scurtă prezentare despre obiectivele și rezultatele programului Interreg Europe până în prezent.

Următoarea parte a agendei evenimentului a fost constituită dintr-o scurtă prezentare generală a proiectului HoCare făcută de către domnul Eleftherios Loizou, coordonatorul proiectului reprezentând Agenția de Dezvoltare Nicosia-ANEL Cipru și o scurtă prezentare despre schimbul de experiență în cadrul proiectului, făcută de dl Michal Štefan  reprezentând DEX Innovation Center, Republica Cehă.

În partea principală a evenimentului, toți partenerii din cele 8 țări participante au prezentat impactul rezultatelor proiectului HoCare în regiunea lor în raport cu îmbunătățirile politicii regionale.

Un fapt care a fost evidențiat continuu prin discursuri și prezentări, a fost nivelul ridicat al calității implementării proiectului HoCare, produs al unei cooperări excelente între 8 parteneri și nivelul ridicat al succesului proiectului în îmbunătățirea instrumentelor de politică regională.

La eveniment au participat oficialități de rang înalt din toate regiunile partenere, precum și  reprezentanți ai ministerelor, autorităților locale, ONG-urilor locale relevante, universităților și entităților private. Din Romania au participat reprezentanți de înalt nivel  – Dl. Dan Dumitrescu Ministrul secretar de stat Ministerul Sănătății, Dl. Danuț-Alexandru Potor Ministrul secretar de stat Ministerul Fondurilor Europene, Dna  Svetlana Gomboș Director General al Autoritatea de management a Programului Operational Competitivitate alături de echipa HoCare a Institutului National de Cercetare Dezvoltare in Informatica ICI Bucuresti, condusa de dr.cib.ec.mat. Gabriela Florescu.

 

 

Cele mai citite

BEC: Tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot va fi luni, 29 aprilie

Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC) va efectua, luni, 29 aprilie, tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot al...

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Ungaria a rămas în urma României la PIB-ul pe cap de locuitor

"România a întrecut Ungaria la PIB-ul pe cap de locuitor, iar românii sunt cu mult înaintea maghiarilor la consum", scrie, într-o analiză pentru Portfolio.hu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă