11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSănătateCovid România: 1.189 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS –...

Covid România: 1.189 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2!

35.079 pacienți au fost declarați vindecați și 9.309 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.189 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 704 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

Până astăzi, 3.233 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 21.08.2020 (10:00) – 22.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 37 de decese (18 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș – Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 la categoria 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.

35 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.202. Dintre acestea, 504 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.639.370 de teste. Dintre acestea 22.991 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.593 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.398 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, a fost raportat și rezultatul unui test prelucrat anterior ultimelor 24 de ore și transmis până la data de 22 august.

Pe teritoriul României, 10.744 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.582 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 30.403 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 36 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.127 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 583 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 1040 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 400.550 de lei.

 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.919 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.898 în Italia, 588 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  111 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 2 în Cipru  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 124 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 338 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Cele mai citite

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...

Zelenski se precipită: Ucraina are nevoie de “o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi seara că Ucraina are nevoie de "o accelerare semnificativă" a livrărilor de armament de la partenerii săi...

Franța e gata să medieze între Israel și Hezbollah

Ministrul de Externe al Franţei, Stephane Sejourne, i-a cerut Israelului să facă publică poziţia sa cu privire la o propunere menită să dezamorseze tensiunile...
Ultima oră
Pe aceeași temă