21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSănătateBacău: Virusul West Nile, confirmat la un pacient de 75 de ani

Bacău: Virusul West Nile, confirmat la un pacient de 75 de ani

“Este vorba despre o confirmare abia la primul test. Sunt aşteptate rezultatele la cel de-al doilea test. Este vorba despre un pacient în vârstă de 75 de ani, care a contactat virusul în urma unor înţepături de ţânţari. A primit îngrijiri medicale în secţia de Boli Infecţioase, iar evoluţia a fost favorabilă şi pacientul a fost externat”, a declarat, pentru Agerpres, Mirela Romaneţ.

După confirmarea virusului West Nile, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vaslui a transmis adrese către toate cabinetele de medicină de familie, unităţile de primiri urgenţe, secţiile de Neurologie şi secţiile de Boli Infecţioase, prin care a solicitat monitorizarea persoanelor care prezintă simptome ale unor eventuale contaminări.

Totodată, reprezentanţii instituţiei au notificat Primăria municipiului Bacău, Centrul de Transfuzii, medicul de familie al pacientului la care s-a confirmat prezenţa virusului şi Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău.

Potrivit datelor transmise de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, până la această dată, în ţara noastră au fost înregistrate 12 cazuri de infecţie cu West Nile, în şapte judeţe şi în Bucureşti.

Cele mai citite

Start la GRILLFEST, cel mai mare festival de barbeque din Europa!. PROGRAMUL COMPLET

Astăzi începe GRILLFEST, cel mai mare festival de barbeque din Europa, ce revoluționează cultura barbeque din România! Peste 50.000 de participanți sunt așteptați pe...

România, a doua cea mai rapidă evoluție economică din UE, după Polonia

În ultimele două decenii nivelul PIB-ului per capita a crescut puternic în majoritatea țărilor care au aderat la UE (2004-primul val, 2007-al doilea val...

Irina Begu, norocoasa de serviciu. Rybakina s-a retras, iar Dodin a declarat forfait

Irina Begu a obținut o calificare fără probleme în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Roma, în urma abandonului franțuzoaicei Oceane...
Ultima oră
Pe aceeași temă