15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăVoiculescu salută ancheta DNA cu privire la achiziționarea de vaccinuri anti-COVID-19

Voiculescu salută ancheta DNA cu privire la achiziționarea de vaccinuri anti-COVID-19

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu salută anchetarea de către DNA a modului în care România a achiziţionat vaccinurile anti-COVID, adăugând că decizia de a le comanda a fost luată de premierul Florin Cîţu şi comunicată Comisiei Europene fără a se ţine cont de opinia Ministerului Sănătăţii.

„În urma deciziilor precipitate, tot prin decizia lui Florin Cîţu, România a comandat iraţional vaccinuri fără număr, a cumpărat doze peste necesar şi a ajuns în situaţia de a vinde şi dona mai multe milioane de vaccinuri decât orice altă ţară din Europa: nu din raţiuni umanitare, ci pentru că altfel ar fi expirat. Sper să aflăm din ancheta DNA şi felul în care au fost distribuite aceste doze. Românii chiar trebuie să ştie. Pentru că, dacă nu ar mai simţi că sunt prostiţi şi minţiţi constant, poate-ar avea ceva mai multă încredere în cei care le cer imperativ şi tot mai răstit să se vaccineze”, a scris Voiculescu pe Facebook.

Fostul ministru menţionează că în luna martie i s-a reproşat că s-ar fi opus unei achiziţii suplimentare de vaccinuri, dar că la momentul respectiv a transmis în cadrul şedinţei de guvern, precum şi într-un memorandum elaborat de Ministerul Sănătăţii că există deja un număr mare de doze comandate, în raport cu toate scenariile de imunizare.

„Decizia de a comanda vaccinurile a fost luată de viitorul fost premier şi comunicată Comisiei Europene (pentru că a fost vorba de o achiziţie la nivel european) fără a se ţine cont de opinia ordonatorului de credite (adică cel care plătea) iar acesta era Ministerul Sănătăţii. Am cerut ca această practică de a decide pe bugetul aflat în răspunderea mea, fără a fi consultat, să înceteze. Aveam deja un număr mare de vaccinuri comandate, în raport cu toate scenariile vis-a-vis de campania de vaccinare – fără a fi lăsaţi să ne implicăm de la nivelul Ministerului Sănătăţii, în niciun fel, în campania de comunicare sau în alte acţiuni care să îmbunătăţească această campanie. Pentru achiziţia de vaccinuri deja antamată de viitorul fost premier, Ministerul Sănătăţii avea nevoie de sume suplimentare cel târziu la rectificarea bugetară; în martie, bugetul anual al MS fusese deja pus pe butuci prin deciziile premierului”, scrie Voiculescu.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, marţi, că a înregistrat un dosar penal în care se desfăşoară cercetări cu privire la modalitatea de achiziţionare a dozelor de vaccinuri împotriva COVID-19, de la declanşarea pandemiei până în prezent.

DNA precizează că această etapă nu are caracterul formulării unor acuzaţii împotriva unei/unor persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs ori dacă nu s-a produs vreo faptă ce ar intra sub incidenţă penală.

Citește și: Dosar penal la DNA pentru achiziția de vaccinuri anti-COVID 19

Cele mai citite

Nicolae Ciucă comentează declarația lui Ciolacu. Premierul a susținut că Buzăul nu este în Moldova

La sediul Biroului Electoral Municipal, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre comentariile premierului Marcel Ciolacu privind locația Buzăului și aluzia sa la un posibil...

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...
Ultima oră
Pe aceeași temă