12 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăPoliticăUn proiect al PSD ar putea arunca în aer toate contractele încheiate...

Un proiect al PSD ar putea arunca în aer toate contractele încheiate în alte monede decât lei

Un proiect de lege în acest sens a primit votul Senatului și a ajuns pe ordinea de zi a Camerei Deputaților.

BNR a criticat aspru proiectul, care în final a fost miercuri retrimis pentru a doua oară la comisie.

Proiectul este cel puțin „ciudat” în condițiile în care România se pregătește de tranziția către zona euro, iar Banca Națională a avizat negativ proiectul, criticându-l aspru. Proiectul a mai ajus în plenul Camerei Deputaților în urmă cu un an, când majoritatea parlamentară era alta, însă el a fost retrimis la Comisia de industrii, unde după adoptarea a patru amendamente nesemnificative a fost retrimis în plen cu raport favorabil.

Proiectul de Lege depus de senatorul Daniel Cătălin Zamfir și susținut de PSD se referă la consolidarea monedei naționale ca monedă unică de plată pe teritoriul României și ea obligă ca, în contractele de furnizare și prestări de servicii prețul, respectiv plata acestuia, se exprimă în lei, dacă părțile contractante au sediul/reședința /domiciliul în România. 

Utilitățile și serviciile, afectate

În sensul proiectului, sunt utilități următoarele activități: alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate, colectarea, canalizarea și evacuarea apelor pluviale, alimentarea cu energie electrică, iluminatul public, alimentarea cu energie termică în sistem centralizat, salubrizarea localităților, alimentarea cu gaze naturale, transportul public local de călători, telefonia fixă sau mobilă, internetul și televiziunea prin cablu sau digitală. Aceleași dispoziții se aplică și altor plăţi, încasări, transferuri şi altele asemenea care decurg din contracte de furnizare de bunuri sau din contracte de prestări de servicii între rezidenţi. În sensul prezentei legi sunt servicii următoarele activități: serviciile medicale, asigurări, service și mentenanță, transporturi de mărfuri și de pasageri, coletarie, mesagerie sau poștă, activități de întreținere corporală și activități ale cluburilor de fitness, de sport sau de sănătate, învățământ particular, organizare de evenimente și catering, telefonie fixă și mobilă, internet, televiziune prin cablu și digitală, indiferent dacă sunt consemnate sau nu prin facturi, potrivit inițiatorilor.

„Contractele pe perioadă nederminată sau pe o perioadă de minim 3 ani vor fi modificate prin act adițional, în maxim 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru a elimina orice clauză de indexare a prețului sau de raportare a volumului de plată în lei la o monedă de referință”, se mai arată în proiect. Pentru contractele aflate în derulare, încheiate pentru o perioadă mai mică de 3 ani, cursul de referință a leului față de moneda străină de referință nu poate fi mai mare decât cursul Băncii Naționale a României din data plății efective.

Ar putea duce la creșteri de prețuri

BNR consideră încă că proiectul de lege constituie o ingerință masivă în stabilirea regimului valutar și supravegherea respectării acestuia, care reprezintă „o atribuție exclusivă a băncii centerale și un domeniu guvernat de principii stricte”. „Considerăm că proiectul de lege este incompatibil cu principiile liberei circulații a capitalului, inclusiv cu definiția – în sens larg – a convertibilității de cont curent și de cont de capital a monedei naționale, statutate de acorduri internaționale și europene (FMI, UE, OECD), la care România este/ va fi parte”, se mai arată în avizul Băncii centrale.

Consultanții BNR au mai subliniat și că proiectul este incompatibil și cu statutul de economie de piață funcțională a economiei românești, prevederile sale reprezentând o intervenție administrativă în mecanismele pieței. „Este de așteptat ca o asemenea abordare să distorsioneze/ gripeze piața bunurilor/ serviciilor reglementate și să conducă la efecte de preț chiar contrare celor aparent dorite”, au arătat ei.

 

Cele mai citite

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...

Prințul de Wales întrebat despre soție și copii: „Toţi sunt bine, mulţumesc. Da, suntem bine”

„ Vă supăraţi dacă vă întreb cum se simt soţia şi copiii dumneavoastră?" a fost întrebat prinţul de Wales de o femeie, potrivit actualitate.org. El...

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă