15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăUdrea a anunţat că va solicita repunerea pe rol a dosarului "Gala...

Udrea a anunţat că va solicita repunerea pe rol a dosarului “Gala Bute”

”Ca urmare a noilor informaţii pe care le-am aflat cu toţii din declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, informaţii provenind din Note SRI, care schimbă radical situaţia din dosarul ‘Gala Bute’, aflat azi în pronunţare la ÎCCJ, am decis împreună cu avocaţii să solicit repunerea cauzei pe rol. Dacă mi-ar fi fost admise cererile repetate, atât în etapa de fond, cât şi în cea de apel, de a fi aduse ca probe Notele SRI despre care ştiam încă din perioada în care eram ministru, din care reieşea clar că nu am avut nicio implicare în relaţiile ilegale de afaceri dintre ‘denunţătorii’ din dosar, inculpaţi ori doar martori, astăzi nu eram în situaţia de a fi condamnată fără nicio probă şi de a fi nevoită să cer protecţie internaţională faţă de abuzurile care mi s-au întâmplat în România. Dar judecătorii ÎCCJ au preferat să îmi respingă probele şi să mă condamne doar pe susţinerile procurorilor DNA şi pe declaraţiile ilogice ale unora dintre cei implicaţi în dosar. Care, evident, au fost toţi răsplătiţi cu pedepse mici şi cu suspendare”, a scris Udrea pe Facebook.

Miercuri, fostul preşedinte Traian Băsescu a prezentat un document al Serviciului Român de Informaţii, strict secret, despre care spune că i-a parvenit în toamna anului trecut şi care vizează dosarul “Gala Bute”, menţionând că a sesizat CSM, Inspecţia Judiciară, ministrul Justiţiei şi Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI.

“Probabil, ştiindu-se că sunt interesat de dosarul “Gala Bute”, cineva a ţinut să mi-l transmită. Acest document se referă la operaţiunea “Bujorul””, a afirmat Băsescu, într-o conferinţă de presă, precizând că documentul i-a parvenit “în plic anonimizat, la partid” şi că bănuieşte că cel care i l-a transmis este un ofiţer SRI din teritoriu, nu de la centru.

Traian Băsescu a susţinut că acest document arată că a existat un plan de cooperare între DNA şi SRI. Potrivit liderului PMP, documentul informează despre infracţiuni în Ministerul Dezvoltării, în dosarul “Gala Bute”.

“Acest document informează că sunt nişte infracţiuni: un domn care dă mită, altul care primeşte şi face trafic de influenţă în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Niciun cuvânt despre ministru. El identifică şi cursul traficului de influenţă, care sunt directorii, persoanele din minister care au beneficiat şi de mită şi au pus pe roate nişte plăţi. Rezultatul de astăzi este că toţi cei nominalizaţi şi mituitorul şi beneficiarii mitei au devenit din oameni care încalcă legea denunţători. (…) Singurul denunţat de cei prezentaţi a comite infracţiuni a fost ministrul şi el a fost consistent condamnat în instanţa de fond”, a arătat Băsescu.

Elena Udrea a fost condamnată în primă instanţă la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul ”Gala Bute”.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă