22.8 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăPoliticăScandal în campania electorală! Țărăniștii aduc acuzații grave la adresa Facebook

Scandal în campania electorală! Țărăniștii aduc acuzații grave la adresa Facebook

„Comitetul Naţional de conducere al PNŢCD, întrunit în data de 2 noiembrie, a hotărât în unanimitate acordarea sprijinului partidului pentru candidatul PSD la Preşedinţia României, doamna Viorica Dăncilă. PNŢCD consideră că doamna Viorica Dăncilă este singurul dintre candidaţi care a dovedit, în întreaga carieră politică, respectul pentru principiile şi valorile democratice, într-un context extrem de dificil, în care adversarii politici au promovat sistematic şi agresiv un comportament profund anti-democratic şi anti-constituţional, în scopul câştigării unui avantaj prin învrăjbirea naţiunii. România are nevoie azi mai mult ca oricând de un preşedinte dedicat construcţiei, echilibrului şi păcii sociale, devotat valorilor şi principiilor democratice şi Constituţiei, în beneficiul tuturor cetăţenilor”, se arată în comunicatul de presă remis „România liberă” și semnat de preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu.

Potrivit țărăniștilor, actualul președinte Klaus Iohannis este responsabil de asaltul împotriva valorilor democratice ale României.

„În faţa unui puternic asalt împotiva valorilor şi principiilor democratice al adversarilor politici, confruntată cu o propagandă covârşitoare fondată pe manipulare, minciună, ură şi intoleranţă, coordonate de preşedintele în funcţie, domnul Klaus Iohannis, şi transformate în politică de stat, situaţie de o gravitate fără precedent, doamna Viorica Dăncilă a dat dovadă de tărie de caracter şi curaj, precum şi empatie pentru nevoile oamenilor şi societăţii româneşti”, se mai arată în aceeași sursă.

Filiala PNŢCD Bacău a acuzat Facebook că a blocat pagina de socializare a partidului, la scurt timp după ce Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat a publicat pe Facebook anunţul privind susţinerea Vioricăi Dăncilă la prezidenţiale.

„În urma publicării comunicatului de susţinere a doamnei Viorica Dăncilă, pagina PNŢCD a fost blocată de către Facebook”, a scris filiala PNŢCD Bacău, pe Facebook.

Cele mai citite

Cum să-ți îngrijești corect ochelarii de soare

Ochelarii de soare sunt mai mult decât un moft, un accesoriu pe care îl adaugi ținutei vestimentare. Din contră, putem să-i considerăm o necesitate...

Cum să-ți îngrijești corect ochelarii de soare

Ochelarii de soare sunt mai mult decât un moft, un accesoriu pe care îl adaugi ținutei vestimentare. Din contră, putem să-i considerăm o necesitate...

Industria mobilei din România, în scădere: Contribuție în 2023 cu 27% mai mică decât în 2016

În 2023, industria mobilei din România a adus o contribuție de 1,23 miliarde de euro la balanța comercială, înregistrând o scădere de 27% față...
Ultima oră
Pe aceeași temă