15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăS-a lansat o petiție care cere României să poată vaccina toți cetățenii...

S-a lansat o petiție care cere României să poată vaccina toți cetățenii Republicii Moldova

Organizația Expert Forum a formulat o scrisoare deschisă și a lansat o petiție prin care solicită guvernului de la București să permită vaccinarea anti – Covid, pe teritoriul României, a tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent dacă aceștia au sau nu și cetățenia României.

În acest moment, în cabinetele din România se pot vaccina acei cetățeni ai Republicii Moldova care dețin și cetățenia României. Organizația Expert Forum propune ca România să vaccineze, la cerere, orice cetățean al Republicii Moldova, după același sistem conform căruia Serbia acceptă vaccinarea pe teritoriul ei a unor cetățeni care vin din Bosnia, din Croaţia sau chiar din Austria.

Dacă România ar accepta să vaccineze orice cetățean al Republicii Moldova, acest procedeu ar fi benefic în primul rând pentru acele familii din Republica Moldova în care unii membri au și cetățenia României, iar alții nu o au, explică Expert Forum.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....
Ultima oră
Pe aceeași temă