18.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăPoliticăRaluca Turcan: „Guvernul a adoptat prelungirea stării de alertă cu 30 de...

Raluca Turcan: „Guvernul a adoptat prelungirea stării de alertă cu 30 de zile”

Anunțul oficial a fost făcut de viceprim-ministrul Raluca Turcan, la Palatul Victoria, după şedinţa extraordinară a Cabinetului Orban. “Am adoptat în şedinţa de Guvern o hotărâre cu prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, iar această decizie este necesară pentru că avem o creştere a numărului de infectări şi o creştere a numărului de decese. Această prelungire a stării de alertă nu vine nici cu restricţii noi, dar, din nefericire, nici cu măsuri noi de relaxare aşa cum ne-am fi dorit pe domeniile care au rămas încă afectate”, a precizat Turcan.

În context, ea a menţionat elementele care au determinat prelungirea stării de alertă.

“În momentul de faţă avem 7.856 de cazuri active, iar în 14 zile, intervalul în care se face această evaluare de către specialişti în privinţa direcţiei în care mergem cu măsurile de relaxare, ne arată că există o răspândire comunitară a virusului, că avem o creştere a numărului de cazuri, că acest virus are un caracter intracomunitar. Avem, evident, şi câteva focare foarte severe, cum ar fi Galaţi, Prahova, Dâmboviţa, Vâlcea, şi avem şi o evoluţie în creştere a numărului de cazuri la Terapie Intensivă. Toate aceste elemente ne fac, în momentul de faţă, să prelungim starea de alertă (…). Şi, în paralel, să venim în Guvern cu măsurile de redresare şi relansare economică pentru România, astfel încât acolo unde activităţile sunt afectate, oamenii, fie că vorbim de angajatori sau de angajaţi, să simtă sprijinul Guvernului, pentru a crea acest motor de dezvoltare economică de care ţara are nevoie, motor care constă în investiţii private, în investiţii publice, în concentrarea eforturilor pe educaţie, sănătate, inclusiv partea de cultură, profund afectată pe partea de evenimente, şi să folosim fondurile europene ca o sursă complementară extrem de utilă şi benefică în această perioadă”, a afirmat ea.

Vicepremierul a făcut apel la respectarea în continuare a măsurilor de protecţie sanitară.

“Acestea nu sunt invenţii şi românii, dacă privesc un pic cu atenţie spaţiul public, o să vadă că aceiaşi oameni care îndeamnă la nerespectarea regulilor de protecţie sanitară sunt oameni care spun, pe de-o parte, că virusul nu există, iar pe partea cealaltă acuză Guvernul de creşterea numărului de cazuri de infectări. E un nonsens din partea celor care blochează tot setul de măsuri de sănătate publică pe care Guvernul Orban le implementează “, a mai susţinut vicepremierul.

Cele mai citite

Controverse legate de camere video în sălile de clasă ale școlilor

Reprezentanții profesorilor se opun proiectului prin care Guvernul vrea să impună instalarea camerelor video de supraveghere în sălile de curs ale școlilor. În data de...

Robert Fico a fost operat din nou! Premierul Slovaciei este în continuare în stare gravă

Premierul slovac Robert Fico, grav rănit miercuri prin împuşcare într-o tentativă de asasinat, a fost vineri operat din nou şi starea sa se menţine...

AUDIO. Dan Podaru propune construirea de campusuri pentru preșcolari și elevi în sectorul 1

Candidatul Partidului Ecologist Român (PER) la funcția de primar al sectorului 1, Dan Podaru, propune construirea unor campusuri cu grădinițe, școli, afterschool-uri și spații...
Ultima oră
Pe aceeași temă