20.7 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăPoliticăPSD anunță al treilea medic care va candida pe listele partidului

PSD anunță al treilea medic care va candida pe listele partidului

“Noi considerăm că lipsa cronică de specialiști în actualul Guvern este cea mai mare problema a României și a Guvernului PNL condus de Ludovic Orban. Toate deciziile Guvernului nu au ținut cont de părerile specialiștilor și au fost luate numai prin prisma unui interes politic și electoral. Scenariul roșu cu care se confruntă azi Bucureștiul dovedește acest lucru și lipsa totală de soluții, mai ales în ceea ce privește prevenirea răspândirii pandemiei”, a spus Ciolacu.

Liderul PSD l-a prezentat însă pe profesor, greșindu-i numele. ”Azi doresc să vi-l prezint pe domnul profesor doctor Ambrozie (sic) Leonard, rectorul facultății UMF din Târgu Mureș, un specialist atât că rector, cât și medic primar AȚI”, a declarat Ciolacu.

La rândul sau, Leonard Azamfirei a precizat că speră că expertiză să în domeniul educației și sănătății să aducă un nou suflu social-democrației.

“Am răspuns acestei invitații pentru că am văzut o dorința de schimbare prin oameni noi, prin voci noi. Social-democrația e un lucru care trebuie să aducă bunăstare oamenilor și unde dacă nu în zona de învățământ și sănătate nu este mai apropiat de social-democrației. Statul trebuie să fie deasupra politicii de partid. Misiunea mea că viitor parlamentar e una pe care o leg de Parlamentul României și în plan ulterior și de partidul la care am aderat. Mă simt confortabil având această libertate de gândire și exprimare și cred că expertiză pe care o aduc eu, alături de alții, poate să dea un nou suflu social-democrației în România”, a afirmat Leonard Azamfirei.

Cele mai citite

Coldea, sub control judiciar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, pentru Agerpres,...

NATO, alături de Estonia după incidentul de la graniţa cu Rusia

NATO și-a exprimat solidaritatea cu Estonia în urma unui incident recent la granița cu Rusia, a anunțat vineri secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens...

Coldea, sub control judiciar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, pentru Agerpres,...
Ultima oră
Pe aceeași temă