26.4 C
București
miercuri, 17 iulie 2024
AcasăPoliticăProiectul USR "Fără penali în funcţii publice" intră în dezbaterea Parlamentului

Proiectul USR „Fără penali în funcţii publice” intră în dezbaterea Parlamentului

USR a prezentat acest proiect, denumit „Fără penali în funcţii publice”, drept o inițiativă cetățenească.

„USR îşi manifestă speranţa că decizia de introducere pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a iniţiativei cetăţeneşti să nu fie doar un exerciţiu de imagine al marilor partide, aşa cum s-a întâmplat şi cu proiectele USR privind pensiile speciale. De asemenea, facem un apel ca scopul iniţiativei cetăţeneşti să nu fie deturnat prin contopirea proiectului cu alte proiecte PSD şi PNL sau, şi mai grav, să îi fie aduse modificări care să-l facă neconstituţional”, a precizat, luni, un comunicat al USR.

„Un an de zile ne-a luat ca să ajungă proiectul pe ordinea de zi. Încă nu are raport de la Comisia juridică şi mă aştept ca zilele următoare, acum că PSD şi majoritatea parlamentară au acceptat să fie pus pe ordinea de zi, să elaboreze şi raportul”, a declarat președintele USR, Dan Barna.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă