19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăPoliticăPreședintele Elveției vine în România

Președintele Elveției vine în România

Președintele Elveției vine în România pe parcursul zilei de luni, 12 decembrie 2022, anunță autoritățile de la București.

Cel mai important moment al vizitei va fi la Palatul Cotroceni, unde preşedintele Klaus Iohannis îl va primi pe preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Ignazio Cassis. Cei doi şefi de stat vor aborda stadiul şi propunerile de consolidare a relaţiei bilaterale şi a cooperării economice şi sectoriale, cu accent pe stimularea investiţiilor şi pe identificarea unor noi domenii de colaborare.

Președinții României și Elveției vor analiza și evoluţia războiului Rusiei împotriva Ucrainei, măsurile de ajutor umanitar pentru populaţia ucraineană şi refugiaţi, implicaţiile conflictului în plan energetic precum şi în planul securităţii alimentare globale.

În perioada anilor 2023 – 2024, Elveția va fi membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU.

Președinții României și Elveției vor analiza și relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Confederaţia Elveţiană, precum şi acordarea celei de-a doua tranşe financiare a contribuţiei elveţiene la fondul de coeziune al Uniunii Europene. La Palatul Cotroceni va avea loc şi ceremonia semnării Acordului-cadru româno-elveţian prin care va fi operaţionalizată cea de-a doua contribuţie financiară elveţiană pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în Uniunea Europeană.

Luni seară, preşedintele Ignazio Cassis va fi primit la Palatul Victoria de premierul Nicolae Ciucă. De asemenea, în cursul serii, preşedintele Elveției va fi primit de principesa Margareta, Custodele Coroanei, la Palatul Elisabeta.

Președintele Elveției vine în România cu o lună întârziere

Vizita președintelui Cassis în România fusese inițial programată pentru data de 3 noiembrie 2022. Ea a fost însă amânată la cererea Elveției.

Ultimul șef de stat al Elveției în România a fost președintele Alain Berset, în anul 2018. În anul 2021, președintele Iohannis a fost, la rândul lui, în vizită în Elveția.

Elveția este stat neutru și nu dorește să intre în NATO. Elveția nu face parte nici din UE dar are relații strânse cu Uniunea Europeană. Elveția face parte din Spațiul Schengen.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Claudia Pavel, fericită în Miami: “Intervievez cei mai mari artiști ai lumii”

Decizia Claudiei Pavel de a se muta din România în Statele Unite ale Americii acum aproape doi ani a fost una semnificativă și, se...

Dispute pe salariu minim european. PSD anunță că se majorează din vară, PNL ar vrea discuții cu companiile

Implementarea salariului minim european trebuie finalizată până la sfârșitul anului, însă PSD promite să realizeze această majorare de la 1 iulie, în timp ce...

Primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și fastuoasa investire a lui Putin. Simple încondeieri

Două evenimente majore, nemediatizate la aceleași dimensiuni - primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și investirea lui Vladimir Putin cu un nou...
Ultima oră
Pe aceeași temă