10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăPoliția i-a amendat pe cei 4 miniștri surprinși în fotografie la ziua...

Poliția i-a amendat pe cei 4 miniștri surprinși în fotografie la ziua premierului Orban!

După ce prim-ministrul Ludovic Orban a achitat pe 30 mai a.c., prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, două amenzi în valoare cumulată de 3000 de lei, la cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat şi nepurtarea măştii în spaţii închise, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București i-a sancționat și pe ceilalți participanți la evenimentul restrâns organizat în biroul premierului.

Astfel, miniștrii Transporturilor și Economiei, Lucian Bode și Virgil Popescu, au primit fiecare amenzi de câte 2.500 de lei, pentru nepurtarea măștii, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, fiind sancționat cu 3.000 de lei, atât pentru neutilizarea echipamentului obligatoriu de protecție în timpul stării de alertă cât și pentru fumat în spațiile publice.

Cea mai ușoară sancțiune, de 1.000 de lei, a primit-o vicepremierul Raluca Turcan, aceasta fiind sancționată cu amendă contravențională pentru purtarea măștii de protecție în mod necorespunzător, adică sub bărbie, după cum se vede în fotografia care a făcut oculul rețelelor de socializare.

Potrivit reprezentanților Guvernului, toți miniștrii sancționați au achitat ieri amenzile prin intermediul aplicației ghiseul.ro.

Citește și Premier model: Orban a plătit amenzi de 3000 de lei pentru fumat și nepurtat mască în spații închise

Fotografia în care mai mulți memebri ai Cabinetului Orban apar într-un cadru relaxat, fără măști, fumând și consumând băuturi alcooloice, a făcut ieri ocolul rețelelor de socializare, în imagine apărând premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Economiei, Virgil Popescu, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu și ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Instantaneul a fost postat inițial de către consilierul parlamentar Cristian Vasilcoiu, ex-purtător de cuvânt al Liei Olguța Vasilescu în perioada în care aceasta deținea portofoliul de Ministru al Transporturilor, fiind ulterior preluată și repostată de Eugen Teodorovici și Victor Ponta.

Cadrul în care oficialii guvernamentali apar în poziții lejere, în jurul unei mese pe care se aflau farfurii cu mâncare, sticle de bere, șampanie și băuturi spirtoase, a fost explicat noaptea trecută chiar de către premierul Ludovic Orban, într-o declarație pentru Libertatea.

”Fotografia este făcută de ziua mea de naştere, pe 25 mai. Au venit câţiva colegi. Este reală, nu pot să dezmint, cum fac alţii, lucruri de domeniul evidenţei (…) Era pe seară, în biroul meu. Muncisem toată ziua, în ziua mea de naştere, iar ei au venit să îmi facă o surpriză. După ora 17:30-18:00, au venit la mine mai mulţi colegi care se şi văd în poză. Mai erau trei care nu se văd în poză. I-am servit, cum este normal, cu un pahar de ceva. Am stat de vorbă şi i-am servit cu o gustare, cu un pahar de bere, nu am făcut nimic rău (…) Nu aveam mască pentru că mâncasem, se vede după farfuriile de pe mese. Le-am oferit o gustare colegilor mei apropiaţi, de cabinet. Veniseră să îmi ureze „La mulţi ani!”. Uitaţi-vă că în poză apar măşti şi farfurii”, a explicat premierul Orban contextul festiv al întâlnirii.

Orban a negat, de asemenea, posibilitatea ca imaginea să fi fost realizată de vreun coleg de partid, afirmând că, cel mai probabil, cadrul a fost suprins de personalul de serviciu în sera de 25 mai.

 

Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud. Ce discuții va purta președintele

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 22-24 aprilie 2024, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitația Președintelui Yoon Suk Yeol. Republica Coreea...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă