11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăPartidul lui Piedone dă în judecată Guvernul pentru interzicerea pelerinajelor religioase

Partidul lui Piedone dă în judecată Guvernul pentru interzicerea pelerinajelor religioase

Partidul lui Piedone cere suspendarea hotărârilor și constatarea nulității actelor prin care a fost interzisă participarea credincioșilor la evenimentele religioase.

Acestea se referă interzicerea pelerinajului la Sfânta Parascheva, de la Iași, care are loc astăzi, și la Sfântul Dumitru, în București, care va avea loc la sfârșitul lunii.

​„Respectivele hotărâri sunt nelegale, fiind emise cu încălcarea dispozițiilor legale imperative, a drepturilor și libertăților fundamentale garantate atât constituțional, cât și prin Tratatele la care România este parte,” susține avocatul Daniel Ionașcu, președintele executiv al PPU (social-liberal).

El susține că Guvernul nu poate să restrângă exercițiul libertății religioase, printr-o ordonanță dată în baza unei legi de abilitare, așa cum impun Constituția României și jurisprundența Curții Constituționale.

PPU (social-liberal) apreciază că cele două hotărâri încalcă grav dispozițiile legale privind organizarea Bisericii Ortodoxe, dar și drepturile la libertate individuală și libertate a conștiinței.

Citește și: Scandal la Iași: enoriași îndepărtați de jandarmi la Slujba de Sfânta Parascheva

Ce spune Patriarhul Daniel despre restricțiile impuse de autorități la Sfânta Parascheva 

Sărbătoarea de Sfânta Parascheva se anulează 

Pelerinajul de Sfântul Dumitru este anulat. BOR vorbește despre suspendarea libertății religioase

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă