Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Parlamentarii, miniştrii, prefecţii şi primarii pot fi comercianţi persoane fizice

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis că parlamentarii, miniştrii, prefecţii şi primarii pot fi comercianţi persoane fizice, adoptând astfel o serie de amendamente la un proiect de lege depus de UDMR, raportul urmând să intre la vot final, Camera fiind for decizional.

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 20.12.2017 - 13:02

Potrivit iniţiativei legislative semnate de trei deputaţi şi doi senatori UDMR, deputaţii şi senatorii, membrii Guvernului, prefecţii şi subprefecţii, primarii, viceprimarii, primarul general şi viceprimarii Capitalei, precum şi preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene vor putea deţine şi calitatea de comerciant persoană fizică.

Deţinerea respectivei calităţi concomitent cu cea de demnitate publică este în prezent interzisă de legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Comisia juridică a adoptat un raport de admitere la iniţiativa UDMR într-o şedinţă convocată pentru miercuri dimineaţa la ora 8:00.

Propunerea urmează să intre la vot final în Camera Deputaţilor, care este şi forul decizional în acest caz.

Pe 27 noiembrie iniţiativa UDMR a fost respinsă de Senat. Proiectul a fost iniţiat de 5 parlamentari UDMR, respetiv: Csép Éva-Andrea, Márton Árpád-Francisc, Szabó Ödön, Fejér László-Ődőn, Tánczos Barna.

Iniţial, propunerea legislativă a fost respinsă de Senat. La 12.30, acest Raport va fi supus votului final al plenului Camerei, care e for decizonal.

Comentarii

loading...