12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăNelu Tătaru, despre testarea bucureștenilor: Ministerul Sănătății nu își asumă.

Nelu Tătaru, despre testarea bucureștenilor: Ministerul Sănătății nu își asumă.

Mai mult, Nelu Tătaru spune că proiectul nu are deocamdată avizul Ministerului Sănătății și a ținut să se distanțeze de metoda de testare folosită în acest studiu epidemiologic.

Întrebat dacă Ministerul Sănătății își asumă testarea care se va face în București, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a spus că studiul pentru București este în pregătire și de el se ocupă Institutul Matei Balș, INS-ul și Primăria Capitalei. „Rămâne să vedem, când va fi finalizat acest proiect al studiului, să ne dăm un acord în funcție de necesitatea lui, dar și de specificitatea acestui test”, a spus Nelu Tătaru.  Întrebat dacă acest test poate fi desfășurat și fără avizul Ministerului Sănătății, ministrul a spus că el poate fi realizat, în măsura în care și-l asumă Primăria Capitalei.

„Noi ca minister avem o serie de testări pe care le facem după un algoritm, după o anchetă epidemiologică pe care încercăm să o extindem la fiecare caz nou apărut, precum și la contacții acestora. Institutul Național de Sănătate Publică, precum și Institutul Matei Balș pot face studii epidemiologice în context de pandemie, pentru a putea previziona sau a preveni eventuale efecte negative”, a arătat Nelu Tătaru.

Ministrul a spus că nu știe cine va cumpăra testele pentru acest studiu, dar bănuiește că este vorba de Primăria Capitalei. În niciun caz nu vor fi folosiți bani din bugetul Ministerului Sănătății, a punctat Nelu Tătaru.

Cele mai citite

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...

VIDEO. Ana Porgras, OUT de la Survivor. Vedeta a primit mii de euro de la PRO TV

Ana Porgras a fost nevoită să părăsească competiția „Survivor All Stars” în ediția difuzată pe 2 mai la PRO TV, după ce a suferit...

David Beckham a împlinit 49 de ani. Mesajul fetelor de la Spice Girls

David Beckham a împlinit 49 de ani și a primit felicitări din partea celor dragi, inclusiv din partea Spice Girls, trupă din care a...
Ultima oră
Pe aceeași temă