15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăMinistrul Apărării, Mihai Fifor, urare de Paște pentru militarii români

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, urare de Paște pentru militarii români

„Aceste zile ale Sărbătorii Învierii Mântuitorului stau sub semnul biruinţei luminii asupra întunericului şi a vieţii asupra morţii şi ne îndeamnă să ne gândim la lucrurile cu adevărat importante din viaţa noastră”, afirmă ministrul Mihai Fifor, printr-un comunicat al MApN.

El a adăugat că „sunt momente în care, mai mult ca oricând, nu trebuie să uităm de sacrificiul pe care militarii noştri îl fac zilnic pentru liniştea fiecăruia dintre noi, pentru asigurarea securităţii ţării şi a stabilităţii Alianţei din care facem parte”.

Ministrul Apărării a avut și un mesaj direct pentru cei din Apărare: „Dragi militari români, oriunde v-aţi afla slujind sub drapel, în România sau în diferite colţuri ale lumii, departe de casă şi de cei dragi, ştiu că trăiţi cu toţii Sărbătoarea Paştelui în acelaşi spirit românesc, în ideea de a fi mai buni unii cu alţii, de a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoie şi de a lupta mereu pentru o cauză dreaptă. Gândurile mele cele mai sincere se îndreaptă şi către veteranii Armatei României, către familiile celor care au căzut la datorie şi, deopotrivă, către toţi cei care se dedică în fiecare zi îndeplinirii obiectivelor asumate de România, în unităţile militare de pe întreg teritoriul ţării, îndeplinind cu succes misiunile încredinţate. Tuturor, vă suntem pe deplin recunoscători şi vă asigurăm de întreaga noastră preţuire”, a mai afirmat Mihai Fifor, ministrul Apărării Naţionale.

El le-a urat tuturora „Sărbători fericite!”.

Cele mai citite

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit mor într-o piață publică din Genova

O descoperire tragică a avut loc vineri, în jurul orei 16:30, în Piazza Monte Santodin din cartierul Sestri Ponente din Genova, Italia. Cadavrul unui...

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...
Ultima oră
Pe aceeași temă