Înainte de a deveni foarte cunoscut din postura de lider al USR și de critic al guvernării PSD – ALDE și al corupției, Dan Barna a absolvit Facultatea de Drept, s-a specializat în fonduri europene, a intrat în afaceri și a ajuns să fie angajat al statului român.
Astfel, în iunie 2016, la două săptămâni după ce a fost numit secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene, Dan Barna a ieşit din firma pe care o înfiinţase în anul 2007, relatează un articol publicat pe site-ul ziarului Evenimentul Zilei.
Potrivit acestei surse, SRL-ul înființat de Dan Barna, denumit Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, al cărui administrator a fost soția acestuia, a derulat contracte cu ministere și cu un Consiliu Local controlate de PSD.
Firma familiei Barna avea ca obiect de activitate consultanţa juridică, contabilă și în domeniul fiscal – de exemplu consultanța pentru a obține fonduri europene. Pe timpul de vârf al activității acesteia, firma a primit contracte din partea mai multor instituții publice. De exemplu, la începutul anului 2010, firma familiei Barna a primit, din partea Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, un contract în valoare de 163.580,8 lei cu TVA (40.895,2 euro), pentru prestarea unor activităţi de formare profesională.
Tot la începutul lui 2010, firma primea un contract de prestare de servicii din partea Consiliului Județean Ialomița (condus de PSD), în valoare de peste 90.000 de lei (echivalentul a peste 22.000 de euro).
În septembrie 2013, Ministerul Administrației și Internelor îi atribuia aceleiași firme un contract de 992.194 lei cu TVA (220.576,4 euro), pentru servicii de elaborare și tipărire a ghidului de procedură, machetare și tipărire de fluturași, în cadrul unui program denumit „Dezvoltarea Capacității Instituționale a MAI în domeniul gestionării dosarelor europene”, precizează Evenimentul Zilei.
Un an mai târziu, în octombrie 2014, același SRL obținea un contract în valoare de 352.626,2 lei cu TVA (echivalentul a 78.361,4 euro) din partea Ministerului Justiției.
Abia acum câteva zile, Dan Barna a început să justifice succesul firmei pe care a înființat-o în obținerea de contracte din partea statului român.
„Faptul că o companie specializată în atragerea de fonduri europene a avut contracte cu beneficiarul principal, adică cu instituţiile statului român, este ca şi cum îi reproşezi unui pompier că s-a dus şi a participat la stingerea unui incendiu. Realitatea este foarte simplă, am creat o companie, în 2006. În 10 ani a devenit una dintre cele mai relevante şi consistente din punctul de vedere al calităţii serviciilor din România. Contractele pe care le-am câştigat… În câteva zile o să ies foarte transparent cu toate contractele, cu sumele, cu ceea ce s-a livrat pentru a închide odată acest subiect care îi sperie pe români. Au fost contracte câştigate prin licitaţie”, a declarat Dan Barna într-o emisiune la B1 Tv.
Controversa legată de afacerile acestuia apare la câteva săptămâni după ce, pe un grup intern de Facebook al USR, mai mulți membri ai acestei formațiuni au susținut că au cunoștință de modul incorect în care mai multe firme, apropiate de câțiva lideri ai USR, au primit bani de la partid.