13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăLegea pentru prevenirea faptelor de corupție, reexaminată la Cameră

Legea pentru prevenirea faptelor de corupție, reexaminată la Cameră

Deputaţii jurişti au aprobat, astfel, forma de la Senat, stabilind ca articolul 12, care fusese modificat de Parlament, să revină la forma din legea în vigoare.

“Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”, prevede articolul 12.

În textul declarat neconstituţional se prevedea că erau pedepsite cu închisoarea faptele săvârşite doar în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Conform deciziei Comisiei juridice, rămâne nemodificată definiţia operaţiunilor financiare care intră sub incidenţa acestor prevederi.

“În sensul prezentei legi, operaţiunile financiare constau în operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimba valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale. Pentru a fi efectuate ca acte de comerţ, operaţiunile financiare trebuie să constituie o acţiune de intermediere în circulaţia bunurilor făcută în mod organizat şi sistematic în scopul obţinerii de profit”, mai prevede textul.

Deputaţii liberali din comisie au propus majorarea pedepselor de la 1-5 ani la 2-7 ani, însă propunerea a fost respinsă.

Raportul Comisiei juridice urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...
Ultima oră
Pe aceeași temă