21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăPoliticăIohannis a promulgat legea ce modifică OUG privind circulația pe drumurile publice

Iohannis a promulgat legea ce modifică OUG privind circulația pe drumurile publice

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care stabileşte şi în sarcina poliţiei locale atribuţia de a putea solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul, iar în cazul nerespectării transmiterii informaţiilor solicitate să poată constata contravenţiile şi să aplice sancţiunile corespunzătoare.

“La solicitarea poliţiei rutiere sau a poliţiei locale, proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice. Poliţia locală poate solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competenţelor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice”, se arată în proiectul adoptat pe 8 noiembrie de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni nerespectarea de către proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul a obligaţiei de a comunica, în termenul indicat în cuprinsul solicitării poliţiei rutiere sau poliţie locale, după caz, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice.

“Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier sau de către poliţistul local, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României de către poliţiştii de frontieră”, se mai arată în proiect.

Tot miercuri, şeful statului a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea alineatului (1) al articolul 651 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (PL-x 560/04.10.2022).

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea First Bank de către Intesa Sanpaolo Bank

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo SpA intenţionează să preia First Bank SA, conform unui comunicat al autorităţii de concurenţă. Potrivit instituţiei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă