Sociologul Barbu Mateescu consideră că propunerea de premier a PSD-ALDE, anunțată miercuri, reprezintă, într-o anumită măsură, un test atât pentru electorat, cât și pentru formațiunea politică, întrucât Sevil Shhaideh „apartine unei minorități etnice și probabil și religioase”, ceea ce este „un pic contrar valorilor exprimate în campanie”.
„Este un test. De ce ziceam că este un test? Pentru că una din temele fundamentale ale PSD-ului în campanie și chiar în ultimii ani a fost ca românii să preia controlul asupra României, iar faptul că a fost selectată o persoană care aparține unei minorități etnice și probabil și religioase este un pic contrar valorilor exprimate în campanie”, a declarat Barbu Mateescu, pentru Agerpres.
Totodată, sociologul susține că există semne de întrebare referitoare la modul în care electoratul va asimila decizia PSD-ALDE.
„E interesant cum va reacționa partidul cât mai ales votanții care practic se pomenesc că propunerea de premier este diferită de linia valorilor să spunem exprimate de PSD în campanie. De văzut și cât de mult va fi doamna Shhaideh premier”, a mai spus Mateescu.
Sevil Shhaideh este propunerea făcută miercuri de PSD-ALDE pentru funcţia de premier, la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni. Dacă Sevil Shhaideh va fi numită premier, va fi prima femeie prim-ministru din istoria României.
„„Am ținut cont de două lucruri: de afirmațiile repetate ale președintelui și ale legii în vigoare. Pentru mine, Legea nu reprezintă o chestiune secundară și (…) nu aș fi vrut să solicit asta pentru mine, deocamdată. (…) Vreau să îmi dea garanția că este un om care muncește, care știe, în care am încredere totală (…) și care să urmeze, în detaliu, programul nostru de guvernare. Nu promovez un conflict inutil. Propunerea este Sevil Shhaideh (…) Nu vor merge acolo ca să dea bine la presă. Vor merge acolo să crească România (…). Oamenii au votat un program al PSD și un program al ALDE, într-o proporție mai mică. Însă este o răspundere politică pe care nu am de gând să o cedez. PSD va face exact ceea ce îi cere responsabilitatea dată de vot (…). N-am vrut, chiar dacă mi-au cerut colegii din partid, să forțez o lege pentru a cere fotoliul de prim-ministru. Nu avem de gând să pornim niciun conflict, dar dacă demersul nostru și legitimitatea dată de vot nu vor fi respectate, vom acționa în consecință. Plec de la prezumpția de bună credință a președintelui, pe care o așteptăm să se vadă zilele următoare (…). Nu cred că președintele va acționa împotriva votului clar și împotriva unei majorități clare care s-ar putea, astăzi și mâine, să se mai mărească (…). Am spus de la început că vom avea o singură propunere. Nu există niciun motiv pentru ca această propunere să nu fie respectată (…) Cu președintele am avut o discuție destul de așezată și normală, în care i-am spus ce ne interesează”.„Notorietatea tuturor membrilor Guvernul va fi dată de tot ce fac ei”, a spus Dragnea, miercuri.
Social-democratul a fost întrebat de ce a decis să propună drept premier o persoană care nu este etnic român, după ce în timpul campaniei electorale l-a ironizat pe Dacian Cioloş pentru prenumele său Julien şi a acuzat în mai multe rânduri Guvernul că lucrează pentru străini.
„Am o întrebare, eu nu ştiu dacă cei care se uită la televizor au auzit această întrebare care mi se pare de o gravitate foarte mare. Dumneavoastră consideraţi că Sevil Shhaideh nu este cetăţean român?”, a răspuns Liviu Dragnea.
În replică, jurnaliştii au întrebat dacă Dacian Cioloş nu era cetăţean român, atrăgând atenţia că întrebarea se referea la etnie, nu la cetăţenie, Dragnea replicând: „Atunci nu are rost să puneţi această întrebare. Este cetăţean român care are toate drepturile”.
Sevil Shhaideh are 52 de ani, a absolvit Academia de Studii Economice şi a fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării din 2012 când postul de ministru a fost deţinut de Liviu Dragnea. În mai 2015, ea a fost numită ministru al Dezvoltării.
Citiți mai multe despre Sevil Shhaideh aici:
Sevil Shhaideh a fost, timp de 20 de ani, angajată a Consiliului Județean Constanța, instituție unde a lucrat, în cea mai mare parte a acestui timp, sub conducerea baronului PSD Nicușor Constantinescu, condamnat în prezent la 15 ani de închisoare. De altfel, Nicușor Constantinescu și Liviu Dragnea i-au fost ”nași” la cununie … citește mai departe aici …
Jurnalistul Cătălin Prisacariu, senior editor România liberă, a descoperit încă din 2015 informații interesante legate de persoana propusă de Liviu Dragnea pentru a ocupa funcția de prim-ministru și pentru a forma noul guvern PSD-ALDE… citește mai departe aici …
Jurnalistul Cătălin Prisăcariu a dezvăluit, pe blogul său, în mai 2015, că Sevil Shhaideh, propusă miercuri pentru funcția de prim-ministru de PSD și ALDE, câștiga lunar de vreo cinci ori mai mult decât un ministru și de vreo trei ori ori mai mult decât președintele României … citește mai departe aici …
„Am ținut cont de două lucruri: de afirmațiile repetate ale președintelui și ale legii în vigoare. Pentru mine, legea nu reprezintă o chestiune secundară” … citește mai departe aici …
Sevil Shhaideh, doar un pion pentru Dragnea premier | OPINIE