32.6 C
București
sâmbătă, 13 iulie 2024
AcasăPoliticăEXCLUSIV Rl / Sorin Grindeanu: Social democraţia s-a îndepărtat foarte mult de...

EXCLUSIV Rl / Sorin Grindeanu: Social democraţia s-a îndepărtat foarte mult de componenta naţională

Într-un dialog care va fi publicat în ediţia tipărită a ziarului de luni 24 august 2020, când se va şti deja programul politic şi echipa câştigătoare, cititorii vor descoperi un altfel de om politic. 

Sorin Grindeanu este dispus să renunţe la preşedinţia ANCOM pentru a se reîntoarce la dragostea dintâi. 

Pe vremea studenţiei sale din Timişoara, tinerii se înscriau fie la PNL, fie în PNŢCD. După victoria Convenţiei Democrate din România, în toamna anului 1996 a bătut la uşa PDSR-ului, cum se numea atunci.

Viitorul preşedinte executiv al PSD şi-a luat o misiune grea, într-un moment de depresie ideologică şi de victimizare din partea adversarilor.

După cum veţi vedea, el are încredere că PSD va ajunge în curând o nouă forţă redutabilă pe scena politică românească. Partidul are cei mai bine pregătiţi oameni politici, cele mai sigure resurse şi cei buni în administraţia locală şi centrală.

„Dreapta (cu excepţia guvernării Tăriceanu) a adus doar crize şi bani mai puţini în buzunarele românilor,” declară Sorin Grindeanu. Guvernările social democrate au dus la prosperitatea românilor.

Sorin Grindeanu a mai mărturisit şi care sunt căile de atragere a tinerilor în PSD.

A vorbit răspicat despre diferenţele dintre progresism şi social democraţie.

Regretul său e „Social democraţia s-a îndepărtat foarte mult de componenta naţională”. Dar ştie că în concernul socialiştilor europeni, PSD are un mare atu: o strânsă legătură cu Biserica.

Ne-a vorbit şi despre epoca normalităţii când ţara va fi guvernată, aşa cum ar fi normal, de o coaliţie ca-n Germania. Adică PSD-PNL, fără orgolii, prejudecăţi sau dispute doctrinare.

Nu rataţi ediţia de luni 24 august 2020!

 

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă