9.9 C
București
marți, 15 octombrie 2024
AcasăPoliticăDosarul Belina: Sevil Shhaideh scapă de cea mai mare parte din sechestrul...

Dosarul Belina: Sevil Shhaideh scapă de cea mai mare parte din sechestrul pus de DNA

„Admite contestaţia formulată de inculpata Sevil Shhaideh împotriva măsurilor asigurătorii. Infirmă, în parte, ordonanţa contestată şi revocă corespunzător măsurile asigurătorii instituite de procuror asupra tuturor bunurilor inculpatei, în sensul că suma totală (în vederea reparării pagubei produse prin infracţiuni şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare) avută în vedere se micşorează de la 3.804.282,39 lei la 566.482,39 lei. Definitivă”, se arată în decizia instanţei Tribunalului Bucureşti.

„Sechestrul a fost instituit în luna mai iar noi, în temeiul dispoziţiilor legale, am contestat. Noi am explicat foarte clar că, atât insula Belina, cât şi braţul Pavel, rămânând în domeniul public al statului, nu putem vorbi de un prejudiciu niciodată. Ceea ce procurorul a considerat că trebuie să facă, respectiv să instituie acest sechestru, este nelegal. Iată că instanţa a admis, a redus toată valoarea la eventualele chirii care s-au încasat. Procurorul şi-a dat seama, tot urmare a celor scrise în contestaţie, că a greşit şi că a calculat până la data de 27 noiembrie. Conform hotărârii judecătoreşti de astăzi, s-a eliminat în integralitate valoarea celor două bunuri imobile. Din trei milioane, rămân doar 500.000 de lei, care sunt corespunzătoare chiriilor încasate de către Consiliul Judeţean Teleorman”, a declarat avocatul lui Sevil Shhaideh, Flavia Teodosiu, pentru Mediafax.

Procurorii DNA au anunţat, în luna aprilie, că Sevil Shhaideh, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, are calitatea de inculpat în dosarul Belina, ea fiind acuzată de abuz în serviciu. DNA a extins ancheta şi faţă de Adrian Gâdea, prejudiciul estimat de procurori fiind de peste trei milioane de lei.

„În anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel (cu suprafaţă de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptată H.G. 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale. Fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina şi Braţul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege”, se arată în ordonanţa procurorilor.

Aceştia mai notează că, în perioada 23 septembrie 2013 – decembrie 2013, în calitate de secretar de stat, Sevil Shhaideh a iniţiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare şi a prezentat Guvernului pentru aprobare un proiect de hotărâre de guvern (H.G. 943/2013), precum şi nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de iniţiator.

„Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel către domeniul public al judeţului Teleorman şi administrarea Consiliului Judeţean Teleorman. Aceasta, în condiţiile în care inculpata cunoştea că în acest mod întocmeşte acte care încalcă o serie de dispoziţii legale, respectiv: art. 136 alin. 3 din Constituţia României, art. 3 din Legea apelor 107/1996, art. 3 alin. 2 din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, anexa 2 din O.U.G. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, art. 38 alin. 2, alin. 3, art. 30 alin. 2 şi art. 77 din Legea 24/2000, art. 860 alin. 3) teza întâi din Codul civil. Mai mult, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei formulaseră observaţii pe parcursul circuitului de avizare prin care semnalau că există aspecte de nelegalitate în ceea ce priveşte transferul, aspecte ce au fost ignorate”, mai precizează DNA.

Cele mai citite

Nelu Tătaru: Sănătatea nu ar trebui să aibă culoare politică

În spitalul din Huși tratez, dorm, mănânc, plâng, râd și îmi petrec majoritatea timpului de mai bine de 18 ani, spune medicul Tătaru Deputatul PNL,...

Țânțari veniți cu avionul răspândesc malarie pe toate continentele

Cazuri care ajung la noi în țară provin și de la cei care se întorc din Franța sau Danemarca, nu doar din zona africană Managerul...

SUA sunt îngrijorate de manevrele Chinei de lângă Taiwan

Statele Unite şi-au exprimat luni îngrijorarea cu privire la noul val de manevre militare chineze din apropierea Taiwanului, subliniind că aceste exerciţii "nejustificate" ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă