15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăDeclarația lui Ciucă a devenit celebră

Declarația lui Ciucă a devenit celebră

Declarația lui Ciucă, rostită cu prilejul unei ședințe de Guvern pe care o conducea, a devenit celebră.

Se pare că acest fragment al declarației nu a mai fost inclus în transcrierea oficială a discursului premierului. Dar în direct, vorbind liber, premierul ar fi spus următoarele:

”Cred că această activitate trebuie să fie una cât se poate de simplă, cât se poate de transparentă pentru că situația este și așa destul de complexă și de complicată încât nu cred că noi, astăzi, trebuie să o complicăm prin cuvinte și prin expresii și cred că ceea ce este cel mai important este să facem în așa fel încât să putem să creăm acel cadru prin care să facem o Românie funcțională”

Guvernul a avut o ședință în ziua de miercuri, 24 august 2022. Nu este clar la care dintre subiectele în discuție s-a referit premierul, prin declarația de mai sus. Pe ordinea de zi s-au aflat, printre altele, un pachet privind legile Justiției, acordarea unor ajutoare pentru agricultori, precum și măsuri de sprijin pentru firmele afectate de războiul din Ucraina.

Declarația lui Ciucă ar fi fost rostită în fața studenților

Pe de altă parte, premierul a primit, miercuri, la sediul Guvernului, o delegație de studenți. Șeful Executivului a încercat să le prezinte studenților legile Educației și schimbările preconizate pentru anul școlar și universitar 2022 – 2023. Este posibil ca fraza controversată să fi fost rostită de premier în fața studenților.

Ludovic Orban, fost președinte al PNL (funcție care acum este a lui Ciucă), chiar a difuzat o înregistrare video a declarației controversate. Ludovic Orban a însoțit înregistrarea video cu un comentariu sarcastic. “Vă rog, fie-vă milă de el! Nu îl mai chinuiți! Lăsați-l să plagieze și când vorbește! Că altfel, nu înțelege nimeni nimic”, a scris Orban pe Facebook.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...
Ultima oră
Pe aceeași temă