16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăPoliticăDaniel Constantin: Încă nu mi-am dat demisia din Pro România

Daniel Constantin: Încă nu mi-am dat demisia din Pro România

“Din partid încă nu mi-am dat demisia, am spus săptămâna trecută că îmi dau demisia fără ezitare dacă asta este decizia majorităţii şi dacă aşa am discutat cu domnul Ponta, dar o să fac lucrul acesta după ce merg la prima şedinţă de partid şi le explic colegilor şi îmi depun demisia”, a precizat pentru AGERPRES Daniel Constantin.

El a adăugat că a demisionat din Biroul permanent al Camerei şi din cea de lider al grupului parlamentar în urma discuţiei pe care a avut-o cu preşedintele Pro România, Victor Ponta.

“Săptămâna trecută, am avut o discuţie cu Victor Ponta, am făcut publică această discuţie în care am spus că drumurile, din păcate, se separă, după aceea a venit acea suspendare din partid, acea decizie printr-un comunicat de presă, după care eu am anunţat că îmi dau demisia. Nu ţin de funcţii şi am vrut să arăt că sunt un om de onoare şi, dacă promit că îmi dau demisia, îmi dau demisia. A fost o demisie din Biroul permanent al Camerei, din funcţia de secretar şi în egală măsură din grupul parlamentar, pe cale de consecinţă”, a explicat Constantin.

Cât despre proiectele sale viitoare, Daniel Constantin a spus că sunt foarte mult posibilităţi pe care le ia în calcul, împreună cu echipa sa, mai mulţi parlamentari şi colegi din teritoriu care au opinii politice “diferite şi gândesc altfel”.

“Eu cred că sunt foarte multe posibilităţi, le iau în calcul pe toate şi vom vedea la momentul potrivit şi eu, şi echipa care am gândit altfel. Până la urmă asta s-a întâmplat, au fost opinii politice diferite, într-adevăr a fost şi o ruptură care a pornit din momentul în care s-a decis susţinerea domnului Diaconu şi alianţa electorală cu ALDE”, a arătat Daniel Constantin.

Cele mai citite

Miniștrii de externe sprijină Ucraina, definesc prioritățile Consiliului Europei și adoptă un tratat privind inteligența artificială

În contextul în care Consiliul Europei împlinește 75 de ani, miniștrii afacerilor externe din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei s-au reunit...

Ministrul Bogdan Ivan anunță lansarea platformei #nofake pentru raportarea conținutului deepfake

Românii pot raporta conţinutul inadecvat pe care îl văd pe reţelele de socializare pe platforma „#nofake”, a anunţat vineri ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării,...

Iohannis a numit-o pe Monica-Cecilia Sitaru ambasadoarea României în 11 țări africane

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 17 mai 2024, un decret prin care Monica-Cecilia Sitaru, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica...
Ultima oră
Pe aceeași temă