Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Consultări între foştii democrat-liberali şi Vasile Blaga, la sediul PNL

Fostul copreşedinte al PNL Vasile Blaga se întâlneşte, miercuri, la sediul central al partidului, cu foştii democrat-liberali. Senatorul liberal Viorel Badea a anunţat că foştii democrat-liberali vor avea o şedinţă de consultări pentru a transmite un mesaj de unitate.

Share

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 18.07.2018 - 08:36

Fostul copreşedinte al PNL Vasile Blaga se întâlneşte, miercuri, la sediul central al partidului, cu foştii democrat-liberali.

Senatorul liberal Viorel Badea a anunţat că foştii democrat-liberali vor avea o şedinţă de consultări, miercuri, cu Vasile Blaga pentru a transmite un mesaj de unitate a partidului.

"Este o şedinţă de consultări. Domnul Vasile Blaga este unul din foştii lideri ai partidului, a fost şi copreşedinte al PNL. Vrem să dăm un semnal de unitate. Să nu uităm că mare parte dintre actualii primari ai PNL, de exemplu, sunt foşti primari ai PDL şi o asemenea consultare este necesară în condiţiile în care au apărut tot felul de ştiri care, din punctul meu de vedere, au încercat să dezbine Partidul Naţional Liberal. Această consultare este bine-venită, ţinând de necesitatea unităţii în PNL. (...) Vom discuta cu colegii noştri care sunt problemele din organizaţiile lor şi cum ne organizăm mai bine pentru viitoarele alegeri europarlamentare. (...) Poziţia noastră va fi una de unitate. Noi am ales un preşedinte al PNL acum un an, care din punctul nostru de vedere performează, este prezent, are mesaj, iar în acest moment eu consider că adevăratul nostru adversar este PSD, nicidecum colegii din PNL sau partidele din Opoziţie", a declarat Badea, luni, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a precizat că şedinţa a fost convocată de Vasile Blaga "în calitate de prieten, dar şi de fost preşedinte al PNL".

"În PNL foştii preşedinţi se bucură în continuare de un respect excepţional şi noi ţinem cont de discuţiile, consultările şi sfaturile pe care ni le dau", a afirmat Badea.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că şi-a dat acordul pentru întâlnirea fostului copreşedinte al partidului Vasile Blaga cu foştii democrat-liberali, arătând că acesta este un lider implicat în viaţa formaţiunii politice.

"Sediul PNL este deschis pentru întrunirea membrilor PNL, indiferent cine sunt membrii partidului", a spus, luni, Orban, precizând că Blaga este un lider implicat în viaţa partidului şi are relaţii foarte bune şi cu acesta şi cu ceilalţi colegi.

Întrebat dacă există o problemă în interiorul PNL privind susţinerea sa ca preşedinte al partidului, el a negat.

"Sunt convins că sunt simple speculaţii de presă. La ora actuală, PNL este coerent, extrem de ferm în acţiunea de opoziţie faţă de majoritatea guvernamentală şi extrem de bine ancorat astăzi în procesul de construcţie a unei alternative credibile la modul în care este guvernată România astăzi. (...) Să lăsăm timpul să arate că toate speculaţiile care au apărut de o lună jumătate privitoare la eventuale frământări şi dispute care există în partid sunt invenţii, care nu au niciun fel de legătură cu realitatea", a afirmat Orban.

Comentarii

loading...