Foto: Arhivă

Coaliția de guvernare va relua procedura de schimbare a Avocatului Poporului, anunță liderul PNL

Coaliția de guvernare va relua procedura de schimbare din funcție a Avocatului Poporului, a anunțat președintele PNL și al Camerei Deputaților, Ludovic Orban.

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 09.02.2021 - 12:53

Coaliția de guvernare va relua procedura de înlocuire a lui Renate Weber din funcția de șef al instituției Avocatul Poporului, a anunțat președintele PNL și al Camerei Deputaților, Ludovic Orban.

Întrebat, la Parlament, dacă va fi demarat procedeul de revocare a Avocatului Poporului, Ludovic Orban a răspuns afirmativ: "În cel mai scurt timp posibil. Depinde şi de partenerii noştri" - făcând astfel aluzie la USR PLUS și la UDMR.

Amintim că, în toamna anului trecut, liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, anunţase că, imediat ce PNL va ajunge la guvernare, o va demite pe Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului.

"Din păcate, axa răului formată din PSD şi Curtea Constituţională a lui Dorneanu şi Renate Weber continuă să facă rău României. Noi sperăm că nu pentru mult timp. Sper că în două luni românii vor face ceea ce trebuie şi vor da un vot împotriva acestei axe a răului. Le promitem românilor că, imediat ce vom avea majoritate, o vom demite şi pe Renate Weber, care nu este Avocatul Poporului, ci este avocatul PSD. Vă promitem că va trebui să începem şi o reformă profundă constituţională, astfel încât Curtea Constituţională să fie a României şi nu a domnului Dorneanu", declarase Florin Roman în Camera Deputaţilor.

Comentarii