20 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăPoliticăCiucă: Nu se discută despre impozitul progresiv. VIDEO

Ciucă: Nu se discută despre impozitul progresiv. VIDEO

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că deocamdată nu se discută despre impozitul progresiv, el afirmând că nu există în momentul de faţă o altă formulă de impozitare, ci există analize şi studii care se derulează în grupul de lucru înfiinţat la nivelul Ministerului Finanţelor.

“Nu se discută despre impozitul progresiv, nu există în momentul de faţă o altă formulă de impozitare, ci există analize şi studii care se derulează în grupul de lucru înfiinţat la nivelul Ministerului Finanţelor. Odată ce vor finaliza aceste măsuri de optimizare fiscală, vom trece să avem etapele de consultare cu instituţiile de specialitate, cu mediul academic, cu mediul de business, cu mediul asociativ, astfel încât în final să avem o decizie care să vină să sprijine tot ceea ce înseamnă atât colectarea banilor la bugetul de stat, cât şi sprijinul pe care trebuie să continuăm să-l acordăm mediului de afaceri, pentru că, doresc să subliniem, această creştere economică înregistrată pe primul trimestru se datorează în mare măsură dialogului pe care l-am avut cu mediul de afaceri, dialogului pe care l-am avut cu instituţiile de specialitate şi, de asemenea, dialogului pe care l-am avut cu investitorii români şi străini şi încrederii pe care am reuşit să o dăm până acum că avem proiecte concrete, că avem predictibilitate şi stabilitate în acest domeniu”, a spus Nicolae Ciucă, într-o conferinţă de presă susţinută alături de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, de europarlamentarul Daniel Buda şi de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.


Premierul Nicolae Ciucă a fost prezent, joi şi vineri, într-o vizită în judeţul Cluj.

Printre altele, el a participat la un dialog local cu cetăţenii pe tema “Europa începe în Transilvania: democraţie, educaţie şi tineret. Ce urmează după Conferinţa despre Viitorul Europei?”, la care a fost prezent şi preşedintele Comitetului European al Regiunilor, Apostolos Tzitzikostas, şi la conferinţa de lansare a iniţiativei ”Women in Tech”, sub egida Innowave Summit 2022. De asemenea, el a vizitat câteva firme clujene. 

Citește și:

Daniel Gheorghe(PNL) taie avântul PSD privind cota progresivă de impozitare: Socialismul aparține trecutului

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Erdogan a decretat doliu național după moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează...

Descoperă aromele delicioase ale bucătăriei: Rețete senzaționale cu Pui și Creveți pentru când ai nevoie de ceva ușor

Bucătăria este un loc magic în care se întâlnesc aromele, texturile și gusturile pentru a crea experiențe culinare de neuitat. Două ingrediente versatile și...

Ministrul german al economiei Robert Habeck susține strategia de a investi în combinate siderurgice

Ministrul german al economiei Robert Habeck a justificat miliardele de euro investite de ţara sa în fabrici de oţel verde prin nevoia de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă