19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăCioloș a votat la Teleorman și i-a transmis un mesaj noului președinte

Cioloș a votat la Teleorman și i-a transmis un mesaj noului președinte

„Nu e prima dată când vin în Teleorman și o să vin tot mai des, pentru că e o parte a României de care ar trebui să ne pese din ce în ce mai mult, pe care am lăsat-o deoparte, pentru că, din păcate, s-a dezvoltat cultura asta populară a fiefurilor în care te duci sau nu te duci și cred că trebuie să depășim lucrul acesta. Suntem cu toții cetățeni români și trebuie să ne pese unii de alții. Cred că în această zonă cei care vor conduce România în următorul mandat, și președintele, și guvernul, și parlamentarii ar trebui să se uite cu mai mare atenție la ceea ce se întâmplă aici, pentru că mi se pare important să nu mai facem doar drumuri ca să umplem conturile firmelor de partid, ci la capătul drumurilor respective să se găsească și locuri de muncă și oamenii să simtă că fac parte din aceeași Românie ca și cei de la Cluj, spre exemplu, sau cei de la Timișoara sau Sibiu”, a spus Cioloș, conform Știripesurse.ro.

De la noul președinte, Cioloș se așteaptă să aibă un mandat „mai dinamic”.

Cele mai citite

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...

Conferința „ Cultura Calului și Renașterea Hipismului în România după 1989” va încheia reuniunea hipică de excepție de duminică de la Hipodromul Ploiești

A patra reuniune hipică din acest an, de la Hipodromul din Ploiești, va fi una de excepție, în program fiind cinci curse de trap....

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...
Ultima oră
Pe aceeași temă