Reprezentantul minorității elene din grupul minorităţilor a participat la negocieri cu reprezentanţii partidelor din coaliţia de centru-dreapta.
„Sunt anumite probleme cu constituirea Parlamentului. În seara asta am aflat şi eu şi am şi vorbit cu domnul Pambuccian, ei au avut o negociere cu domnul Orban la ora 13,00. Am înţeles că tot grupul a intrat în izolare, urmând să facă testul de mâine să vadă dacă s-a răspândit virusul. (…) Ei au fost la negociere cu domnul Orban şi cu USR, dacă şi ei intră în izolare … eu ştiu că legea e unică pentru toată lumea. Trebuie să facă test mâine şi încă un test peste 4 zile să vadă dacă ies din izolare sau nu ies. Să vedem domnul Orban cu cine a mai avut întâlniri după ora 13,00. Cred că DSP e în măsură să răspundă la aceste întrebări şi cum se face în continuare”, a spus Ciolacu la Antena 3.
Potrivit regulamentelor, Camera Deputaților este legal constituită după validarea a două treimi din mandatele de deputați şi după depunerea jurământului de către aceştia, iar Senatul este legal constituit după validarea mandatelor a trei pătrimi din numărul total de senatori.