13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăCCR dezbate disputa între palate Cotroceni și Victoria pe tema numirii miniștrilor...

CCR dezbate disputa între palate Cotroceni și Victoria pe tema numirii miniștrilor interimari

Curtea Constituţională se întrunește în prima ședință după vacanță, miercuri, și are pe agendă sesizarea Guvernului privind un conflict juridic pe tema refuzului președintelui Klaus Iohannis de numire a miniştrilor interimari.

Ședința CCR este programată de la ora 10.00.

“Cerere de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre prim-ministrul Guvernului României, pe de o parte și Președintele României, pe de altă parte, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului României” – este unul dintre punctele de pe ordinea de zi a judecătorilor constituționali.

Sesizarea Guvernului în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituţională a fost înregistrată la CCR în 5 septembrie, iar părţile – Executiv şi Preşedinţie – au avut ca termen de transmitere a punctelor de vedere data de 11 septembrie. În ședința de miercuri, Executivul și Administrația prezidențială ar urma să își susțină punctele de vedere.

Miniştrii ALDE Viorel Ilie, Graţiela Gavrilescu şi Anton Anton au demisionat în 27 august, în urma deciziei lui Călin Popescu Tăriceanu de a scoate ALDE de la guvernare. Ramona Mănescu a rămas, însă, la Ministerul de Externe. Klaus Iohannis a anunțat că respinge cele trei propuneri de miniștri interimari făcute de premierul Viorica Dăncilă, respectiv Niculae Bădălău la Energie, Ioan Deneș la Mediu și Ștefan Radu Oprea la relația cu Parlamentul, iar Guvernul s-a adresat Curții Constituționale. De altfel, președintele Iohannis a refuzat toate propunerile de remaniere ale Vioricăi Dăncilă.

“Este absolut incalificabil modul în care candidatul Iohannis se foloseşte de tribuna oficială a Administraţiei Prezidenţiale pentru a-şi lansa mesajele de campanie. Miercurea trecută refuza nejustificat numirea de miniştri în Guvernul României. O săptămână mai târziu, domnul Iohannis blochează din nou numirea miniştrilor interimari în Guvernul României, refuzând de data aceasta să dea un răspuns. Suntem într-o situaţie fără precedent, o situaţie de confuzie şi dezechilibru generată de comportamentul iresponsabil şi egoist al preşedintelui. Domnul preşedinte Iohannis are obsesia blocajelor. (…) Guvernul României va sesiza Curtea Constituţională pentru a reclama un conflict juridic cu şeful statului”, susţinea premierul Viorica Dăncilă.

 

Cele mai citite

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...
Ultima oră
Pe aceeași temă