7 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăPoliticăCare este cheia succesului președinției române a Consiliului UE, în opinia lui...

Care este cheia succesului președinției române a Consiliului UE, în opinia lui Victor Negrescu

Ministrul a participat vineri la conferinţa „România şi viitorul Uniunii Europene – Contribuţii pentru o Europă mai bună (Conferinţa Alumnilor Friedrich-Ebert-Stiftung România 2018).

„Principalele vulnerabilităţi sunt următoarele: noi, noi şi iar noi. (…) În primul rând, va conta cum vorbim noi despre preşedinţie şi cât reuşim să nu amestecăm preşedinţia cu alte lucruri. (…) Preşedinţia nu trebuie amestecată cu lucrurile aflate în dezbatere internă, preşedinţia nu este subiectul unor controverse politice pentru că preşedinţia reprezintă o sarcină tehnică pe care România trebuie să şi-o asume. Avem un anumit substrat politic, dar, în principal, este vorba de asumarea unui rol pe care l-au avut şi alte state în prealabil. Şi nu aş dori să amestecăm aceste lucruri cu altceva, cu alte elemente de natură internă. De aceea, eu, din start, am invitat către un amplu consens politic în jurul preşedinţiei şi cred că am reuşit să menţinem un echilibru în logica aceasta. (…) Trebuie să găsim resursele interne, resursele umane, resursele bugetare, resursele tehnice, resursele intelectuale pentru a trata această preşedinţie cu gradul de profesionalism de care are nevoie. Profesionalismul reprezintă cheia”, a spus Victor Negrescu întrebat despre potenţialele vulnerabilităţi ale României în pregătirea preşedinţiei Consiliului UE şi modalităţile de rezolvare a acestora pentru ca mandatul ţării noastre să fie un succes.

Potrivit acestuia, „o preşedinţie de succes înseamnă ca, la finalul celor şase luni, să fii perceput ca fiind o ţară care a abordat cu profesionalism această preşedinţie, adică a închis un număr important de dosare deschise în plan european”. „Ai convins statele să stea la aceeaşi masă şi să fie de acord cu puncte de vedere comune. Noi deţinem preşedinţia la finalul mandatului actualei Comisii Europene. Avem foarte multe dosare de închis şi, în consecinţă, aşa vom fi evaluaţi”, a spus Negrescu.

Ministrul, citat de Agerpres, s-a referit la stadiul pregătirilor preluării de către ţara noastră a preşedinţiei Consiliului UE în primul semestru al anului 2019. Până în acest moment, s-au prefigurat patru mari dosare (capitole) ca teme de interes, a arătat el. Primul capitol „Europa convergenţei: creştere, coeziune, competitivitate, conectivitate” se axează pe trei subcapitole: „Dezvoltare durabilă, reducerea decalajelor de dezvoltare, convergenţă, ocupare şi drepturi sociale”; „Inovare şi digitalizare”; „Conectivitate şi pieţe”. Un al doilea capitol intitulat „Europa siguranţei” are în vedere ca teme subsecvente: „consolidarea securităţii interne a UE: gestionarea frontierelor externe, funcţionarea spaţiului Schengen, combaterea criminalităţii şi terorismului”; „securitatea cibernetică”; „viitorul spaţiului de libertate, securitate şi justiţie”. Cel de-al treilea capitol, intitulat „Europa, actor global”, include, de asemenea, mai multe subcapitole: „politica de Securitate şi Apărare Comună (PSAC) şi eficienţa acţiunii externe a UE”; „consistenţa politicii UE în vecinătatea sa”; „onorarea angajamentelor internaţionale ale UE”. Al patrulea capitol al tematicilor de interes ale preşedinţiei României la Consiliul UE, denumit „Europa valorilor comune”, cuprinde trei subcapitole: „solidaritate, coeziune, egalitate de şanse şi justiţie socială”; „democraţie, libertate şi respectarea demnităţii umane”; „combaterea rasismului, intoleranţei, xenofobiei, populismului”.

Cele mai citite

Eugen Sechila a fost luat din trafic de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Eugen Sechila, bodyguardul lui Călin Georgescu, a fost ridicat joi de pe stradă de polițiști. El a fost dus la audieri, la Parchetul General,...
00:04:10

VIDEO. Într-un bastion rural pro-guvernamental, protestele din Georgia declanșează apeluri la compromis

Kakheti, regiunea viticolă din estul Georgiei, este considerată un bastion al partidului de guvernământ, însă chiar și aici se resimte decizia guvernului de a...

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă