12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăBarna (USR): 2020 va fi un an în care se limpezesc apele...

Barna (USR): 2020 va fi un an în care se limpezesc apele şi decizia e din nou la cetăţeni

“La mulţi ani, România! 2019 a fost un an tare complicat. În ianuarie, era deja a treia iarnă în stradă la proteste şi PSD domina încă totul, astfel că cei mai pesimişti dintre noi nu vedeau încă drumul de ieşire din zona întunecată în care ţara era târâtă sub regimul lui Liviu Dragnea. În decembrie avem un guvern nou şi perspectivele unor alegeri care să ne reaşeze pe drumul dezvoltării. USR cu al său doar 9% în Parlament nu numai că a rezistat, dar a şi luptat cu înverşunare pentru revenirea României la parcursul ei firesc, cel european. (…) Nu am dat înapoi, nu am ezitat. (…) Sigur, am îndrăznit să sperăm mai mult. Uneori n-am luat poate cele mai bune decizii. Dar în toată activitatea noastră am fost ghidaţi de bunăcredinţă şi îndrăzneală. Suntem încrezători că, la 30 de ani de la Revoluţie, România are nevoie, mai mult decât oricând, de o alternativă politică reală la partidele vechi. O alternativă construită în egală măsură pe competenţă şi onestitate. Şi, de ce nu, entuziasm şi speranţă. Ea există chiar dacă drumul e şi mai lung şi mai greu decât am anticipat”, a scris Dan Barna.

El spune că urmează 2020 “un an în care se limpezesc apele şi decizia este din nou acolo unde contează cel mai mult – la cetăţeni, prin vot”.

“Vin alte două rânduri de alegeri pe care o să le tratăm cu îndrăzneală şi încredere că românii înţeleg care sunt opţiunile reale pentru modernizare. A venit, de asemenea, şi momentul unei clarificări doctrinare a USR, iar direcţia pe care o consider corectă e aceea a unui partid de centru-dreapta modern, care să reprezinte puterea oamenilor obişnuiţi şi a comunităţilor. Un partid care să preţuiască libertatea şi care, spre deosebire de cele vechi, ştie şi vrea să ţină statul permanent sub supraveghere pentru a-l împiedica să derapeze sau să uite de ce există. Acum trei ani USR abia se înfiinţa. Acum un an Alianţa USR PLUS nu exista. Rostul nostru este să fim expresia politică a unei generaţii care vrea să construiască o Românie mai bună acum şi nu într-un viitor incert. Şi asta vom continua să fim. În 2020 avem de muncă noi toţi, împreună, ca societate. La mulţi ani, România! La mulţi ani, dragi români de acasă şi de pretutindeni!”, conchide liderul USR.

Cele mai citite

Sub-ocuparea, noul șomaj

În 2023, aproape 100.000 de români erau „sub-ocupați". Intră în această categorie persoane disponibile să lucreze mai multe ore decât o cere locul de muncă...

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos, spune că Dumnezeu l-a îndrumat să se facă actor

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos în filum "Patimile lui Hristos", regizat de Mel Gibson și în care joacă și Maia...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...
Ultima oră
Pe aceeași temă