13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialLider sindical: M-am lins pe degete, dar nu m-am lăcomit

Lider sindical: M-am lins pe degete, dar nu m-am lăcomit

Preşedintele celui mai mare sindicat feroviar din România recunoaşte cu detaşare că s-a umplut de bani de când îi conduce pe salariaţii CFR, în mare parte datorită „nenorocitului de comision”. Într-o confesiune inedită acordată ziarului nostru, Ion Molea mărturiseşte că a închis ochii la jefuirea căilor ferate ca să obţină măriri de salarii pentru angajaţi.

Deşi nu face parte dintre liderii de sindicat care ar trebui să-şi publice averea, Ion Molea, preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Feroviare, organizaţie cu 49.000 de membri, nu ascunde faptul că este un om înstărit. El susţine însă că a obţinut averea doar prin muncă. Sindicalistul ne-a primit chiar la ferma lui din comuna Botoroaga, judeţul Teleorman, pentru lămuri toate speculaţiile care s-au făcut legate de averea sa.

„Pământul pe care mi-am construit ferma e de la mama mea. A avut aici un hectar şi 45 de ari. Mai am o livadă de un hectar şi 95 de ari, o vacă din rasa Bălţată românească, pe care pot să iau şi 3.000 de lei, două vaci Holstein, care ajung şi la 2.000 de euro bucata. Am doi cai pentru care mi-aş da şi viaţa, crescătorie de găini încălzită, o scroafă gestantă şi una care a fătat. Am 25 de capre şi mai multe oi”, ne enumeră, cu mândrie, Ion Molea.

Pe măsură ce vorbeşte cu noi, sindicalistul continuă să-şi amintească şi de alte bunuri de valoare pe care le are: „Am 40 de hectare de pământ arabil. Am avut cinci struţi, dar i-am tăiat, pentru că nu au produs. Am plantat o pădure din banii mei, că am văzut că fondurile europene durează prea mult să le obţii. Şi încă 536 cireşi de pădure care, peste 100 de ani, vor costa 2000 de euro metrul cub de lemn”.

Ion Molea afirmă însă că a fost bogat şi înainte de Revoluţie. „Eu am avut aproape 5.000 de lei salariu pe vremea lui Ceauşescu, eram şeful Circulaţiei la staţia Bucureşti Triaj. Săptămânal, în timpul liber, vindeam 4 butelii cu 250 de lei. Am făcut asta din 1981 până în 1989. Revoluţia m-a prins cu 20.000 de dolari puşi deoparte”. Luat de valul laudelor, Ion Molea a lăsat de înţeles că poziţia de lider de sindicat i-a adus numai avantaje.

Vă prezentăm mai departe dialogul purtat cu liderul de sindicat, la proprietatea acestuia din comuna Botoroaga.

“Mi-a plăcut să acumulez”

Cum aţi rezistat pe lângă acest butoi de miere care a fost CFR-ul timp de 20 de ani fără să puneţi şi dumneavoastră mâna?

Ion Molea: Eu am avut degetul mare opritor.

Asta înseamnă că pe mâna dumneavoastră este puţină miere.

I.M.: M-am lins pe degete, dar nu m-am lăcomit. Dar am şi eu o întrebare: dacă sunt aşa bogat, de ce nu m-am dus şi eu în concediu în străinătate? Vă răspund tot eu: nu pot să mă rup de animalele astea ale mele. Nu zic că nu îmi permit, dar nu am vrut să mă duc.

Aveţi mulţi bani?

I.M.: Foarte mulţi, un miliard. Poate mai mulţi, un miliard acolo. Eu cred că sunt singurul lider de sindicat care are bani la bancă din 1995 şi nu i-am scos.

Cum i-aţi obţinut?

I.M.: A fost comisionul meu. În ţara asta şi acum se poartă comisioanele astea nenorocite. Eu, banii ăştia, i-am muncit. Eu sunt unul dintre unicii lideri de sindicat care la vremea aceea, când oamenii nu aveau televizor color le-am vândut 120.000 de bucăţi angajaţilor Căii Ferate Române. Şi am primit comision. Poliţia umbla să vadă de ce încasez eu aşa mulţi bani.

Şi comisionul nu trebuia să meargă în fondurile sindicatului?

I.M.: Serios? Păi de ce? La sindicat am dat sute de televizoare gratis. Comisionul ăla a avut două părţi: în natură şi în bani. Eu am umblat să fac contractul. A fost legal. Cu asta, basta.

Comisionul dumneavoastră personal?

I.M.: Corect, foarte corect. Şi banii au crescut. Nu am ajuns la nivelul lui Becali, că nu am ştiut să mă descurc. Eu, în 1990, trebuia să exploatez mai bine. Nu am venit un sărăntoc necunoscut în sindicat. Eu am nativ calitatea asta. Mie nu mi-au plăcut băutura, femeile, ci numai să acumulez.

Am închis ochii la furturi, ca să obţinem salarii

Sunteţi lider la CFR de 21 de ani. E normal ca un tren rapid să facă azi nouă ore de la Sibiu la Bucureşti?

I.M.: Păi cine a adus calea ferată în halul ăsta?

Băsescu, Mitrea, Necolaiciuc?

I.M.: Aia e, domnule. Fiecare are vina lui, dar cea mai mare vină o are Traian Băsescu. El a făcut o greşeală, deşi avea o gândire bună atunci. Între 1998 şi 2000 (când era ministru al Transportului – n.r.), a scos o legislaţie care spunea aşa: tot ce e excedentar la calea ferată, se vinde şi cu banii obţinuţi se modernizează parcul de locomotive şi vagoane. Iar banii de la guvern merg la Infrastructură. Doar că Băsescu a plecat de la Transporturi şi bănuiala mea e că a avut tot interesul să uite de treaba asta. Am fost la el şi l-am întrebat: „Domnule Băsescu, ce facem acum?” Mi-a răspuns: „Asta e, du-te la Miron Mitrea”.

Şi v-aţi dus?

I.M.: Eu un an de zile nu am lucrat, că am avut accident vascular şi, când m-am întors toate afacerile fuseseră făcute. Miron Mitrea (ministru al Transporturilor între 2000 şi 2004 – n.r.) a promovat legislaţia în aşa fel încât să-l favorizeze pe Cristi Burci (care deţinea o companie privată de transport pe calea ferată – n.r.). Banii care au venit la CFR s-au dus, i-au tras Mitrea şi PSD-ul. L-au folosit pe Mihai Necolaiciuc.

Aţi luat poziţie faţă de furturile de milioane de euro care au avut loc la CFR sub conducerea lui Necolaiciuc? Aţi strigat, ca lider de sindicat, că se devastează calea ferată?

I.M.: Atât cât a ajuns la urechea mea, am reuşit să opresc. Pe când Băsescu era primar al Bucureştiului, am fost de multe ori la el. În noiembrie 2001, am vorbit despre problemele din CFR. Preşedintele mi-a spus să mă duc la Necolaiciuc, care fusese pus la conducere chiar de PD, şi să-i spun: „Ieşi din rahatul în care te bagă PSD-ul, pentru că mai încolo va fi prea târziu”.

Şi i-aţi transmis lui Necolaiciuc?

I.M.: Da, era de faţă şi Miron Mitrea. I-am spus să plece, iar Necolaiciuc s-a făcut roşu la faţă. „Nu ştiu nimic”, mi-a răspuns.

Miron Mitrea cum a reacţionat?

I.M.: I-am spus lui Mitrea: „Nu este corect ceea ce faci. M-ai păcălit şi pe mine”. Pentru că asta a fost strategia lui: în 2001, eu eram vicepreşedinte şi Mitrea a cerut sindicatului nostru să facem o solicitare tot către el, în care să cerem schimbarea directorului George Buruiană, de la CFR Marfă. Eu nu am înţeles din prima ce vrea, că Buruiană era unul dintre cei mai buni acolo. De fapt, avea de gând să-l ia şi să i-l dea lui Cristi Burci. Aşa i-a creat front de lucru lui Burci. Miron Mitrea a făcut legile prin care a desprins din CFR societatea de mecanizare, de electrificare, telecomunicaţiile, pe care le-au cumpărat privaţii PSD-ului. Noi, liderii de sindicat am închis ochii ca să obţinem la negocieri câte ceva pentru salariaţi şi ei şi-au făcut de cap.

Şantajul cu afacerile lui Necolaiciuc

Cum de nu v-au eliminat din sistem, dacă le-aţi spus lui Miron Mitrea şi lui Mihai Necolaiciuc tot ce ştiaţi despre ei, dacă v-aţi pus rău cu ei?

I.M.: Depinde cât de rău te pui. Opinia mea este că sindicatele trebuie să acţioneze ca nişte comando-uri, să ne ştie de frică. Exact cum am făcut eu cu Traian Băsescu, la Gara de Nord. El era ministru al Transporturilor şi a venit acolo şi l-am făcut să negocieze cu noi, de ne-a dat salarii.

V-a mai mărit cineva salariile de atunci?

I.M.: A mai avut Miron Mitrea două etape, din cauza faptului că era în chinghi cu Necolaiciuc, îi era frică de faptul că o să facem public o treabă cu impiegaţii de mişcare, cărora le băgaseră 25.000 de truse ce conţineau o geantă, un flex, o maşină de găurit şi câteva chei. Una din aia era trecută în contabilitate la 500 de lei, când pe piaţă nu era mai mult de 100. Atunci m-am dus şi le-am spus: „Să fiu al dracului dacă toate astea nu ies la iveală”. Şi ne-au dat salarii. Până la urmă tot a apărut în presă despre truse.

Da, dar nu datorită dumneavoastră. Aţi făcut un compromis.

I.M.: Adevărat, dar a apărut până la urmă. Altă dată, Şerban Mihăilescu, care era secretar general al Guvernului, a impus un director la CFR şi eu i-am cerut să-l schimbe. El a strigat: „Rămâne acolo unde am spus eu”. I-am explicat că ăla e o catastrofă, nu se pricepe. Dar la vremea aceea, Şerban Mihăilescu avea oameni băgaţi peste tot în CFR şi m-au făcut să tac din gură. Am tăcut din gură, că dacă intram în războiul acesta, probabil nu mai trebuia să veniţi acum la mine.

Aţi mai făcut deci un compromis.

I.M.: Am făcut foarte multe.

Am luat şi eu gratis 120 de traverse”

Cum de a donat CFR 7.000 de traverse şi piatră tocmai pentru comuna în care v-aţi făcut dumneavoastră casă?

I.M.: Nu puteai să intri aici, era noroiul enorm. Şi eu m-am dus la ministrul Băsescu cu primarul din Botoroaga, să-i cerem donaţia. El mi-a răspuns: „Suntem un Guvern creştin. Vă dau!”. Primele străzi din comună aşa s-au făcut.

Aţi fost cercetat penal pentru lucrarea asta.

I.M.: Da, dar am fost găsit nevinovat la toate dosarele.

Traversele din curtea dumneavoastră sunt de la CFR?

I.M.: Da, dar te rog să verifici că le-am plătit. A, dacă mă întrebai de celelalte, recunosc. Din cele 7.000 de traverse pe care le-am adus gratis în comună, am luat şi eu 120. Dar sunt vechi, oricum se aruncau.

(A contribuit Ticu Ciobotaru)

MIRON MITREA – „Dacă a spus aşa ceva, înseamnă că a înnebunit”

Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor în perioada 2000 – 2004, ne-a declarat că nu îşi aminteşte să fi fost şantajat de Ion Molea pentru a mări salariile angajaţilor CFR. „Nu ştiu despre ce e vorba. Dacă a spus aşa ceva, înseamnă că a înnebunit”. Legat de faptul că liderul de sindicat l-ar fi avertizat despre devalizarea CFR sub conducerea lui Mihai Necolaiciuc, Miron Mitrea a precizat că de fapt chiar liderii de sindicat îl susţineau pe directorul care acum este acuzat de prejudicii de sute de miloane de euro. „Ei îl iubeau foarte mult, îl sprijineau foarte tare. Se înţelegeau foarte bine cu Necolaiciuc. Când vroiam să-l penalizez, sindicaliştii se opuneau.” Cristian Burci a fost ieri contactat, dar nu a răspuns la telefon.

700 milioane de euro fraudă

Mihai Necolaiciuc, fostul director al Companiei Naţionale CFR, este acuzat că în perioada cât a fost şeful CFR ar fi girat devalizarea companiei, paguba estimată de procurori fiind de 700 milioane de euro. Momentan, Mihai Necolaiciuc este arestat în Florida, de unde aşteaptă să fie extrădat în România.

De ce a fost acuzat Ion Molea

2002. Sindicatul a încheiat un contract de sponsorizare cu omul de afaceri Dumitru Becşenescu, pe atunci deputat al Partidului Conservator. Presa a relatat că federaţia sindicală a încasat 240.000 de lei noi de la firma de transport a politicianului pentru ca angajaţii CFR să dirijeze trenurile private ale lui Dumitru Becşenescu, făcând practic concurenţă neloială companiei de stat la care lucrau.Ion Molea a mai fost acuzat că ar face afaceri ilegale cu fier vechi provenit de la CFR.

2005. A fost cercetat penal pentru că a adus în comuna Botoroaga, din Teleorman, unde şi-a construit ferma, 7.000 de traverse de tren şi mai multe vagoane de piatră, donate de CFR pentru amenajarea drumurilor. Rapoartele contabile au reţinut o pagubă pentru stat de 370.000 de lei noi numai din transportul mărfii.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...
Ultima oră
Pe aceeași temă