Rezultatul alegerilor parlamentare de duminică, aşa cum îl indică o medie a sondajelor de opinie, nu reprezintă o surpriză. Devenise evident încă din timpul protestelor din ianuarie că dacă USL va reuşi să se menţină ca o alianţă scorul pe care îl va obţine va fi unul foarte bun, iar PDL, dacă nu va schimba ceva radical, va pierde puterea, fără drept de apel.
Din acest punct de vedere, previziunile s-au confirmat. USL a câştigat majoritatea şi îşi validează inclusiv electoral pretenţia de a prelua puterea, formulată brutal prin căderea guvernului Ungureanu şi prin decizia de suspendare a preşedintelui. În acest timp, PDL primeşte a doua confirmare, după alegerile locale, a unui eşec usturător, datorat unui complex de cauze, cele mai multe fiind legate de prestaţia sa administrativă şi nu de contextul economic internaţional.
Alegerile parlamentare consfinţesc nu doar inversarea rolurilor între cei doi poli politici dar şi apariţia unei a treia forţe, Partidul Poporului, o formaţiune pe care mulţi au privit-o ca pe o nouă farsă de prost gust a lui Dan Diaconescu dar care a demonstrat că poate fi cel puţin la fel de eficientă în atragerea voturilor celor mai deznădăjduiţi şi revoltaţi români pe cât au fost în anii trecuţi Partidul România Mare şi Partidul Noua Generaţie la un loc.
Pe de altă parte, UDMR confirmă poziţia delicată în care se află şi care încă nu ştim cu siguranţă dacă a costat-o deja prezenţa în Parlament (sondajele la ieşirea de la urne indicau un scor pe muchie de cuţit) sau dacă acest lucru se va întâmpla în curând. După multă vreme în care a reuşit să facă un balet pe sârmă între dorinţele liderilor săi de a beneficia de avantajele personale ce decurg din prezena la guvernare, aşteptările economice ale minorităţii maghiare şi discursul naţionalist al rivalilor săi, UDMR şi-a atins limitele.
Dacă ierarhia la linia de sosire nu a adus surprize, cifrele (atât cât pot fi ele crezute în momentul de faţă, având în vedere că se bazează pe sondaje, iar anii trecuţii unele estimări de duminică seara au fost invalidate sever luni dimineaţa) merită analizate.
Pentru USL, scorul de peste 50% indică atingerea obiectivului care a stat la baza înfiinţării uniunii – obţinerea majorităţii. Ea este semnificativ mai mică, totuşi, faţă de multe dintre estimările din ultima săptămână, care indicau o victorie cu peste 62%. Diferenţa este un semn clar că USL a început deja să se erodeze faţă de momentul desemnării lui Victor Ponta ca premier dar indică şi o scădere drastică faţă de susţinerea de masă pe care social-liberalii o invocau în vară, cu ocazia referendumului de demitere a preşedintelui.
O prezenţă la urne, probabilă, de 43% echivalează cu 7,8 milioane de voturi. Dacă cifrele actuale se confirmă, USL nu va obţine mai mult în cifre absolute, de 4,5 milioane de voturi. O cifră foarte mare, dar mică în acelaşi timp în comparaţie cu cele 7,4 milioane de voturi date pentru demiterea preşedintelui. De ce au ratat Victor Ponta şi Crin Antonescu aproape 3 milioane de voturi, adică voturile a aproape jumătate dintre cei ce nu îl mai vor pe Traian Băsescu la Cotroceni?
La polul opus, PDL a eşuat în tentativa de a scăpa de stigmatul unei guvernări dureroase pentru majoritatea românilor prin alierea cu Forţa Civică, PNŢ-CD şi Noua Republică. Şi nu alianţa în sine a fost problema, ci modul în care liderii săi s-au poziţionat în campanie: apatic şi neconvingător. Scorul obţinut este nu doar foarte slab ci şi evident sub cel pe care Traian Băsescu l-ar fi primit în august, pentru revalidare, dacă nu ar fi adoptat varianta îndemnului la absenteism.
Traian Băsescu, de altfel, ar putea fi marele perdant sau marele învingător al acestor alegeri. Câtă vreme o mare parte dintre liderii PDL erau pregătiţi încă de acum doi ani să intre în opoziţie, scorul de duminică cu greu l-ar putea considera defavorabil. Pentru Traian Băsescu, însă, ar putea însemna sfârşitul politic.
Dacă Victor Ponta va rămâne până la capăt propunerea de premier a USL şi cu toate acestea preşedintele nu îl va desemna, suspenderea şi chiar demiterea sa sunt iminente. Şi nimeni, nici măcar partenerii strategici ai României nu îl vor putea salva, presupunând, prin absurd, că ar fi dispuse să meargă împotriva votului popular.
Situaţia va rămâne pe muchie de cuţit şi dacă reuşeşte, printr-o mişcare spectaculoasă, să găsească un contracandidat pentru Ponta, dispus să rupă voturi de la PSD şi PNL. Şansele ca acea persoană să asigure o majoritate parlamentară sunt minime, iar deznodământul pentru Traian Băsescu va fi acelaşi.
Singura opţiune realistă pentru ca preşedintele să mai joace un rol pozitiv în societate este să rămână în limitele constituţionale, aşa cum a şi promis de altfel, săptămâna trecută şi să apere în continuare instituţiile vitale ale statului de drept, cum a făcut şi în vară.
Dacă va fi suspendat şi demis în timp ce luptă pentru apărarea a tot ceea ce România a câştigat în ultimii ani, ieşirea sa din scenă va fi una triumfală. Iar înfrângerea sa va fi doar una temporară, care sa va transforma în scurt timp într-o mare victorie pentru ţară. Pentru că indiferent cât de triumfători se simt astăzi cei ce doresc să scoată România din Europa şi din parteneriatul cu SUA, în final vor pierde.
