4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialDragnea l-ar cam suna pe Putin | OPINIE

Dragnea l-ar cam suna pe Putin | OPINIE

Pe harta diplomatică a lumii, Transnistria nu există. În locul ei geografic este o pată neagră. Pentru toate cancelariile cu reprezentare la ONU, mai puțin pentru Federația Rusă, Transnistria este un coșmar. Pentru numărul trei în statul român, însă, este un model inspirațional, un ideal la care visează cu ochii deschiși.

În lumea bună, Transnistria este numită „republică autoproclamată“. De fapt, din punct de vedere statal, această regiune ruptă de Republica Moldova este o ficțiune. Nici un alt stat nu recunoaște așa-zisa „republică transnistreană“. Nici din punct de vedere funcțional, de altfel, Transnistria nu există decât cu finanțarea masivă a Federației Ruse, care întreține funcționarea acestui stat surogat. Dar toate deficiențele care transformă Transnistria, din punctul de vedere al statelor democratice, într-un dezastru sunt atuuri neîndoielnice pentru regimul putinist de la Moscova. Această enclavă fără reguli diplomatice, fără legi, fără instituții care să controleze acțiunile liderilor impuși de la Kremlin este un no-man’s-land paradisiac pentru interesele regimului autocrat rus. Geostrategic și militar, avantajele care decurg din deținerea controlului asupra Transnistriei sunt evidente: o apropiere terestră și mai mare de teritoriul UE, lipsa oricărei monitorizări internaționale, posibilitatea unei contrabande înfloritoare cu orice produs, fie civil, fie militar, impunitatea față de orice stat din lume pentru oricine ar fi adăpostit de regimul de la Tiraspol cu voia liderului de la Kremlin.

Pune-te acum, cititorule, în locul lui Liviu Dragnea și recitește ce îți poate oferi Transnistria: nu-ți vine să-l suni chiar acum pe Putin și să ceri drept viager de rezidență la Tiraspol? Sau, mai bine, îl suni pe Putin, dar ceri altceva: să te ajute să transformi toată România în Transnistria! Ce idee genială, cum de nu ți-a venit mai devreme?! A, da, ți-a venit, dar îi venise și lui Ponta exact aceeași idee, iar Ponta avea și instrumentele să încerce să o facă, era premier și avea majoritatea USL. Dar nici măcar lui nu i-a ajuns timpul, apoi a venit Cioloș la guvernare, pe tine te-au condamnat pentru dosarul ăla cu referendumul… Mda, asta s-a întâmplat…

Dar acum e timpul tău, Liviule! Acum tu ești jupânul, ești numărul trei în stat, dar îl controlezi pe numărul doi, șeful Senatului, și pe pițifelnicul de premier, Grindeanu. În plus, ai majoritate parlamentară, îl ai în buzunar pe slugarnicul de Avocat al Poporului. E adevărat, te cam încurcă un pic Justiția, președintele și niște sute de mii de cetățeni care ies seară de seară în stradă și-ți cer să te cari acasă. Dar… dar… tocmai asta dovedește perfecțiunea ideii de a transforma România în Transnistria: cine a auzit de proteste de stradă la Tiraspol?! Sau de stat de drept ori de democrație? Ori de chestionări de presă? Exact: nu altă, ci nici o întrebare!

Cele mai citite

Criza politică și economică din România: Investitorii străini își retrag sprijinul

Instabilitatea politică generată de ascensiunea curentului suveranist și politicile impredictibile începe să aibă efecte serioase asupra economiei României. Deficitul bugetar în creștere și lipsa unei...

Ungaria mediază între Rusia și Ucraina pentru a proteja transporturile energetice

Conducta, care trece prin Ucraina, este una dintre ultimele rute principale de gaze rusești către Europa Ungaria este în discuții cu Rusia și Ucraina pentru...
00:04:37

VIDEO 35 de ani de la Revoluție

Anul 2024 marchează trei decenii și jumătate de la Revoluția Română din decembrie 1989, un eveniment care a schimbat radical destinul și direcția țării....
Ultima oră
Pe aceeași temă