6.8 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialSabin Orcan: Nu e nicio tragedie dacă Donald Trump ajunge la Casa...

Sabin Orcan: Nu e nicio tragedie dacă Donald Trump ajunge la Casa Albă. Președintele nu poate face chiar tot ce-i trece prin cap

Directorul editorial al „României Libere”, jurnalistul Sabin Orcan, susține că deși republicanul Donald Trump va ajunge la Casa Albă, el nu își va putea ține toate promisiunile electorale.

„Eu zic să ne calmăm. Și să ne vedem interesul și lungul nasului…Nu e nicio tragedie dacă Donald Trump ajunge la Casa Albă. (Așa cum a prevăzut, printre puțini, colegul Marian Garleanu într-un editorial pentru RL). Marele avantaj al unei democrații este că președintele nu poate face chiar tot ce-i trece prin cap sau ce a dat pe gură în campania electorală. Pentru asta există <<check and balance>>, un sistem pe care noi abia îl buchisim, dar care la americani funcționează de vreo 200 și ceva de ani. Chiar dacă este un circar (un <<entertainer>>, cum îl prezintă presa anglo-saxonă), Trump nu e nici prost, nici nebun. Odată ce a câștigat, va vedea pe propria-i piele că nu-și poate ține toate promisiunile. I-o poate spune, când îi va preda ștafeta, chiar Obama. Care acum opt ani se lăuda că închide Guantanamo și, surpriză, Guantanamo a rămas la locul ei!”, a scris jurnalistul Sabin Orcan, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

Totodată, el susține că ceea ce contează pentru România este ca administrația Trump să nu își retragă angajamentele militare.

„Cât despre țărișoara noastră, să sperăm că noua administrație nu-și va retrage angajamentele militare. Asta e tot ce contează pentru noi, nu gargara politicianistă de aici sau de dincolo. Nu știu de ce, alegerile din SUA îmi aduc aminte de o vorbă a lui Churchill: Democrația e cea mai rea formă de guvernare, cu excepția tuturor celorlalte!”

Filmul zilei în care America a surprins lumea și detalii despre victoria lui Trump aici:
BREAKING NEWS. REZULTATE ALEGERI SUA 2016. Donald Trump, ales al 45-lea președinte al Statelor Unite, după ce a obținut susținerea a 10 electori din statul Wisconsin| FOTO+LIVE VIDEO

Miercuri, 9 noiembrie 2016, ora 09.43: Republicanul Donald Trump este câștigătorul alegerilor prezidențiale din Statele Unite ale Americii, conform proiecțiilor agenției Associated Press, după ce a obținut susținerea a zece electori în statul Wisconsin. Trump a mai obţinut şi susţinerea unui elector din Maine, astfel că a ajuns la 278 de electori. Detalii aici!

Președintele SUA, democratul Barack Obama, le-a cerut americanilor să rămână uniți, indiferent de rezultatul scrutinului prezidențial de marți. Vezi aici apelul actualului ocupant al Casei Albe.

Candidatului republican la Casa Albă, Donald Trump, i s-a părut trist faptul că fostul președinte american George W. Bush (președinte în perioada 2001-2009) a votat în alb la scrutinul din 8 noiembrie, dar a apreciat că opțiunea acestuia nu va avea „niciun impact” asupra rezultatelor finale. Citeşte detalii aici.



Analiză DW: Mecanismele prin care fiecare român va fi influenţat de rezultatul alegerilor din SUA
Deşi la mii de kilometri distanţă, SUA şi tot ce se întâmplă peste Ocean îi captivează pe români tot mai mult, pe măsură ce legăturile cu lumea occidentală devin mai solide. Alegerile prezidenţiale din 2016 au un ecou puternic şi în România, cetăţenii trăind fiecare rezultat anunţat de presă la fel de intens ca americanii implicaţi direct în acest proces. Tendinţele agresive din partea Moscovei şi orientarea către extremism a Europei a determinat ca statul român să caute sprijinul unui aliat puternic pe care l-a găsit la Washington. Citește aici toata analiza!


Cum este afectata soarta României de rezultatul alegerilor din SUA. Opiniile vocilor ”România liberă”

 

Răzvan Chiruță, redactor-șef România Liberă: Trump câștigă. Ce pierde restul lumii | OPINIE

Alegerea lui Donald Trump închide, practic, acest cerc vicios al tot mai profundei intoleranțe. Misoginia, rasismul, agresivitatea față de migranți, pro-putinismul – propovăduite de cel care a devenit aproape liderul celei mai mari puteri a Planetei – sunt de acum, în mintea celor care le iubeau în ascuns, valori care pot fi strigate deschis, scrie Răzvan Chiruță. Citește aici tot editorialul!

Cătălin Prisăcariu, senior editor România Liberă: Trump my ride! | OPINIE

Deocamdată, însă, ce a făcut Trump atât în campanie, dar și în discursul de proaspăt președinte ales, a fost rețeta celebrului show „Pimp my ride”: a promis că va prelua o rablă și o va transforma într-o super mașină (și se referea și la mecanică, și la caroserie). Deocamdată, însă, show-ul lui Trump e abia la început: a convins America să i se lase pe mână.O Americă de nord cu probleme grave de imigrație, măcinată de violențe generate de rasism, împărțită de două mandate ale unui președinte democrat (Obama) care a scuturat sistemul social din temelii (Obamacare e doar un exemplu). Citește întreg comentariul aici!

Silviu Sergiu, senior editor România Liberă: De ce alegerea lui Trump nu este un dezastru | OPINIE

Cred că sunt mari șanse ca președintele Donald Trump să nu semene deloc cu candidatul la Președinție Donald Trump. America are instituții suficient de puternice pentru a stopa eventualele derapaje ale noului președinte. Avantajul este că, în timpul mandatului său, sistemul american de ”checks and balances” va fi permanent în alertă, iar acest lucru va întări instituțiile. Citește comentariul integral aici!

Mircea Marian, senior editor România Liberă: Trump ne dă o lecție din State: Nu blocați referendumul privind definirea familiei

Nu se întâmplă asta. Oamenii mint când sunt chestionați de operatorii de sondaje și sunt cinstiți doar când ajung în cabina de vot. Albii, creștini, din clasa de mijloc sau săraci, sunt singurul grup social care poate fi insultat. Oamenii pot fi numiți „țărănoi” sau inculți și nimeni nu-i consideră discriminați. Era normal să reacționeze… Citește comentariul integral aici!

Marian Gârleanu, jurnalist România Liberă: YES, Donald J. TRUMP is the president! | OPINIE

Nord-americanii au demonstrat că sunt o democrație adevărată, care nu se ia după sondaje. Iar semnalul dat de urmașii lui Lincoln este echivalent cu cel al Brexit-ului în care sistemele globaliste și corupte trebuie să se încline în fața voinței suverane a popoarelor. Da că Uniunea Europeană cu Germania pe post de lider, nu va lua în calcul voința electoratului,  atunci zilele sale în această formulă, vor fi numărate. Citește comentariul complet aici!


Rezultate alegeri SUA 2016, perspectiva sociologului:
Barbu Mateescu: Ghid pentru noaptea alegerilor din SUA | OPINIE

Reamintesc sistemul electoral american: fiecare dintre cele 50 de state are alocat un număr de electori, adică puncte. În momentul în care un candidat ocupă locul unu într-un stat, chiar și la câteva voturi distanță, acel candidat primește toate punctele statului respectiv. Nu contează câte voturi a primit la nivel național – de altfel, în 2000 Gore a primit mai multe voturi în toată America decât G.W. Bush, dar a pierdut la puncte și n-a mai ajuns președinte. Citiți aici tot articolul


Rezultate alegeri SUA 2016, perspectiva politologului
Corupția politică, familia Clinton și anchetele FBI | OPINIE 
Fie că va fi aleasă președinte al SUA, fie că va rămâne un om politic activ în cadrul Partidului Democrat, viitorul doamnei Hillary Clinton va fi urmărit, mai departe, de aceste scandaluri. Norul de umbră nu va dispărea nici după inaugurarea celui de-al 45-lea președinte al SUA. Dimpotrivă: ne putem aștepta la ploi torențiale, cu grindină și cu gheață. Citiți aici tot articolul!


Miodrag Soric, Deutsche Welle: Trump sau Clinton – ce e de făcut după alegerile americane I OPINIE DW

După ce tonurile ridicate ale campaniei se vor fi calmat iar fumul bătăliei electorale se va fi ridicat, în America începe o nouă zi. Elitele politice ale țării trebuie să se folosească de ea pentru reconsiderare: poate pentru a-și aminti că puterea nu este un scop în sine. Ea trebuie să servească binelui general, să fie utilizată în interesul adevăratului suveran, poporul. Citiți aici tot editorialul


 

 

 

Cele mai citite

Unde votezi? Reguli generale pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidențiale

Regulile generale prevăd că fiecare alegător votează la secția arondată domiciliului sau reședinței Pentru a afla secția la care sunt înregistrați, cetățenii pot utiliza aplicația...

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie al cărei președinte să muncească pentru țară

Președintele PSD a adăugat că a votat și pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială Marcel Ciolacu a declarat, la ieșirea din secția de votare că...

Referendum în București: Care sunt cele trei întrebări esențiale la care ar trebui să răspundă locuitorii Capitalei

Pe 24 noiembrie, bucureștenii votează nu doar pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, ci și la referendumul inițiat de primarul general Nicușor Dan. Cele trei...
Ultima oră
Pe aceeași temă