Acum aproape doi ani am scris un articol care se numea "Mi-e dor de FMI". Era doar inceputul derapajelor financiare ale Guvernului Tariceanu, criza financiara mondiala nu aparuse, asa ca mai multi cititori m-au acuzat ca sunt tradator pentru ca vreau supraveghere straina. De fapt, spuneam acolo ca decizia din 2005 de a abandona acordul cu FMI fusese una curajoasa, dar trebuia dublata de responsabilitate pentru a se dovedi o decizie inteleapta. Cand cineva te tine de mana, e bine ca vrei sa stai pe propriile picioare, dar trebuie sa si poti. Acum se vede ca decizia a fost una dezastruoasa.
Santajati de majoritatea parlamentara, Tariceanu si Vosganian au avut cea mai iresponsabila politica fiscala de dupa 1989. Constat cu amaraciune ca, lasati de capul lor, politicienii nostri au dat iama in buget. In vreme ce zona euro a scazut semnificativ deficitul bugetar fata de 2003, Romania a sarit de la 1% in 2004 la 5% anul trecut. si aceasta nu este singura cifra naucitoare. Intr-un interviu recent, Mihai Tanasescu mai spune niste cifre care ar trebui sa ne puna pe ganduri: in 2004 salarizarea din sectorul public reprezenta 4% din PIB, acum a ajuns 8,2%. Au crescut enorm si salariile, si numarul de angajati la stat. Acesta este cel mai mare succes al cresterii economice din ultimii ani. Daca nu credeti acest microbilant, haideti sa tragem o linie. Ce s-a schimbat semnificativ? Infrastructura nu a facut progrese semnificative, nici nu mai trebuie sa discutam. Calitatea din educatie si sanatate a ramas cam la fel, iar asta in ciuda faptului ca am dublat suma cheltuita de stat pentru sistemul de sanatate si am ajuns in fine la mult ravnitul nivel de 6% din PIB pentru educatie.
Cum de am dat mai multi bani fara rezultate? Guvernul a aruncat cu banii adunati din cresterea economica in niste sisteme corupte, nereformate si neperformante. Poti creste banii din sanatate, dar, daca nu schimbi nimic, ei se vor duce doar in cresteri salariale intr-un sistem centralizat si etatist, unde performanta nu conteaza si pacientii nu pot alege. Daca lasam constructia de autostrazi sa fie facuta de catre mamuti birocratici de la centru, prin legi proaste de expropriere, nu vom reusi sa construim mai repede decat pana acum, indiferent cate fonduri alocam. De aceea sunt sceptic ca sumele suplimentare date de Guvernul Boc spre infrastructura pentru a impulsiona economia vor avea efectul scontat.
Cum am "reusit" sa irosim sapte ani de crestere economica fara a schimba fundamental statul, infrastructura si serviciile publice? Cauzele sunt politice. Pe de o parte, Guvernul a vrut sa se joace de-a parintele generos si care nu deranjeaza pe nimeni. Ministrul Vosganian crestea sumele, iar colegii sai erau fericiti sa se laude la televizor cu ele. Dincolo de asta, a lipsit total orice initiativa realmente reformista. Cu atat mai ciudat cu cat nu vorbim de Vacaroiu si alti nomenclaturisti care nu au mai pus mana pe o carte de economie dupa 1990. Vorbim de liberali, oamenii care predicau piata libera la inceputul tranzitiei. Nici un fel de impuls de a implica initiativa privata in sanatate, educatie sau lucrari publice. Guvernul a preferat sa ignore complet alternativa privata, de la gradinite la universitati si spitale. Daca torni apa cu cisterna intr-o galeata fara fund nu ai nici un rezultat.
In al doilea rand, a fost vorba de disiparea responsabilitatii. Tinem minte ce se intampla pe vremea Guvernului Ciorbea, cand venea omul de la FMI in Romania. Ziaristii ii fugareau la aeroport, premierul iesea terminat de la discutii si anunta spasit ca nu ne lasa FMI-ul sa dam salarii mari la oameni. Desi lasi, guvernantii de atunci erau macar responsabili. Teoria mea e ca Fondul era mai degraba o sperietoare. Politicienii nostri stiau ca e nevoie sa tina sub control cheltuielile, dar aveau o scuza: FMI e de vina. Nefiind alesi de popor, functionarii de la FMI preferau sa lase lucrurile asa, daca tot se intampla ce voiau ei. Adrian Nastase si Mihai Tanasescu au avut norocul ca deciziile dureroase fusesera luate cand au ajuns ei la putere, dar au mentinut acordurile cu FMI pentru credibilitate externa. Asa s-a facut ca un guvern de stanga a lasat finantele in stare buna cand a predat mandatul. Apoi a venit Tariceanu.
Atmosfera se schimbase, eram aproape sa intram in UE, crestere economica solida. Tariceanu a decretat ca nu avem nevoie de FMI. si asa si era, nu aveam nevoie de banii FMI (nici Nastase nu avusese), dar Tariceanu a aruncat peste bord cel mai bun factor de presiune politica pentru responsabilitate fiscala. Imi pare rau sa constat asta, dar nu prea avem resurse interne pentru responsabilitate. Vedem ce au insemnat alegerile de anul trecut: politicienii au reactionat in fata bugetului ca rechinii cuprinsi de febra sangelui atunci cand simt prada. Presedintele Basescu a avut pozitia corecta in 2007, cand cu cresterea pensiilor, apoi s-a schimbat total cand cu salariile profesorilor. PNL a facut pe responsabilul in ultimele doua luni, cand deficitul bugetar arata deja mizerabil.
Intrebarea de acum "avem nevoie sau nu de FMI?" trebuie analizata in primul rand in cheie politica, nu economica. Avem sau nu nevoie de banii FMI, ramane sa vedem in functie de reusita planului de ajustare al lui Gheorghe Pogea. Dar avem o nevoie politica de FMI: sa ne apere de noi insine. Oricat de enervant ni s-ar parea, experienta a esuat: nu, nu suntem capabili inca sa fim responsabili de capul nostru.
