Iar ne iau ungurii Ardealul. Oare o să ne facă și niște autostrăzi, școli, spitale? | OPINIE

Sabin Gherman Actualizat: 01.05.2017 - 11:17

Periodic, când se-ntâmplă mari­le hoții, Academia Română iese în piață și apără România de unguri – în februarie, piețele fierbeau de oameni și Academia Română făcea apel către cetățeni să lupte pentru integritatea teritorială a României (!), acum PSD face praf și pulbere toată cercetarea românească și Academia ne spune că Ungaria reîncepe propaganda împotriva României; avertismentul a fost lansat miercuri, la București, de Academia Română, în conferința „Războiul informațional, sub lupă“.

Share

Periodic, când se-ntâmplă mari­le hoții, Academia Română iese în piață și apără România de unguri – în februarie, piețele fierbeau de oameni și Academia Română făcea apel către cetățeni să lupte pentru integritatea teritorială a României (!), acum PSD face praf și pulbere toată cercetarea românească și Academia ne spune că Ungaria reîncepe propaganda împotriva României; avertismentul a fost lansat miercuri, la București, de Academia Română, în conferința „Războiul informațional, sub lupă“.

Comunicator e același I.A. Pop, academician, fost ștăbuleț de provincie al studenților comuniști înainte de ’89, azi concesionar al spaimelor naționale.

Săriiiți, că Orbán Viktor duce Ardealul, cu tot cu cazanele de pălincă, la Budapesta!

Că Ungaria își plânge istoria nu e treaba noastră – toate țările fac asta și o facem și noi. Da, Ungaria a pierdut acum aproape o sută de ani Ardealul și asta e încă o rană deschisă, a ei – dar hai să stăm strâmb și să judecăm drept: dacă, prin absurd, mâine am pierde Moldova, noi nu am face la fel? Am trece peste asta ca vodă prin lobodă? Nu noi am făcut din memoria unirii Basarabiei cu România o sărbătoare națională, în încercarea de a ne bandaja rana istorică?

Ne lăudăm cum c-am fi viteji şi drepţi, dar tremurăm în faţa unei ţări jumătate cât noi şi, de drepţi ce suntem, îi refuzăm şi dreptul de a-şi evalua, după vrerea sa, propria istorie.

Ăsta o fi destinul nostru, să nu facem nimic, dar să stăm mereu cu ochii pe curtea vecinului?

În loc să vadă în Transilvania o împlinire, domnii ăștia mari, academicieni, rezumă totul la ură și spaimă; și îndreptate – ura și spaima – către cine? – către cei care au construit orașele cu care ne mândrim noi, românii, azi. Aiureala că Ardealul e musai roș-galben-albastru e tot de la antreprenorii ăștia ai rrromânismului – de fapt, pe cât e de românesc, pe atât e Ardealul și de unguresc și de nemțesc, ba, dacă mergi prin părțile Bihorului, încă te mai poți bucura de Ardealul slovac, iar dacă mergi la Gherla – Armenopolisul de altădată – vezi moștenirea armenilor. E așa de greu să înțelegi că în Transilvania culturile sunt egale și se împlinesc una pe alta? Nu ți-a intrat în cap că au trecut o sută de ani și e cazul să privești înainte?

De răi ce sunt ungurii, la spitalele din Debrecen te tratează în limba română, la grădina zoologică din Nyíregyháza descrierea ani­malelor e și în românește; la Budapesta, automatele de bilete pentru transportul local au și versiune în limba română. De răi ce sunt ungurii, pe liceul românesc din Gyula scrie mai întâi în românește, și e și tricolorul românesc pe clădire. Că nu-s lapte și miere mereu relațiile dintre politicienii celor două țări? – nu politicienii au inventat Paradisul, ei doar s-au băgat înaintea noastră la coadă, ca de obicei. 

Poate că, înainte de a-i sudui pe alții, ar trebui să ne întrebăm cum de alții au autostrăzi, iar noi, victorioșii de serviciu, încă ne rupem planetarele pe drumuri de pământ – desigur, pământ strrrrămoșesc. Oare de ce la ei sunt spitale şi şcoli şi irigaţii, iar la noi, cu toţi banii europeni, astea lipsesc?

Apoi, ar mai trebui să ne întrebăm de ce la alții e lucrată fiecare palmă de pământ, iar la noi, iubitorii de râu, ram, ba. Nu mai pun în oglindă monumentele lor restaurate, generatoare de identitate până la urmă, cu ruinele noastre plimbate între șefii de consilii județene și miniștrii Culturii. Și da, e de amintit că premierul altora a stat de Paști cu nevasta şi copiii, în timp ce Șefu’ Partidului Patriei Noastre pescuia peşte oceanic, cu mândruţa de tabloid.

De fapt, baiu’ cel mare e că „oficialii“ ăştia ai noștri vor istorie cu efect placebo, se vor utili într-un secol pe care nu îl înţeleg. Îmi spui despre Ungaria şi Ardeal, când România e unită deja cu Ungaria şi cu Polonia şi cu Portugalia şi cu Germania şi cu încă vreo douăzeci de ţări?

Cât ai înţeles din Uniunea Europeană, din principiile şi valorile ei? Din NATO cât ai înțeles? Că la Budapesta e un departament care va vorbi despre Trianon şi Transilvania, asta îmi spui? Şi ce dacă?

Unde e departamentul, în Academia Română, în Guvernul român, care să arate că prin prosperitate şi onestitate istoriile se pot împăca între ele?

Sau ne e teamă şi ruşine că promisiunile din Rezolu­ţiunea Marii Adunări Naţio­na­le de la Alba Iulia au rămas vorbe-n vânt? Că n-au fost în stare să facem o autostradă peste munți? Că în 2017 se împlinesc o sută de ani – da, Centenar, tovarăși! – de când a început legătura feroviară între Transilvania și Muntenia prin Pasul Buzăului, și încă tot nu e gata? Că primele studii pentru Canalul Siret–Bărăgan, cele ale profesorului Davidescu, datează din 1912, și canalul ăsta, care ar scoate jumătate de Moldovă din foame, tot nu e gata?

Dacă Academia Română ar fi onestă cu menirea ei, ar veni cu zece proiecte esențiale pentru următoarea sută de ani, cu o viziune asupra parcursului României într-un secol plin de oportunități și de provocări cum n-au mai fost în istorie. Ar încerca să îi convingă pe guvernanți că viitorul aparține oamenilor educați și că investiția în educație nu dă niciodată faliment. Degeaba vorbesc ei între ei prin conferințe – nu așa se pun la loc oasele unei țări.

Ce nu pricep tovarășii din Academie: ei țin isonul unor politicieni incapabili să mai genereze timp istoric pentru România. Se fac preș în fața Marelui Partid, vor diplome și titluri într-o țară în care diplomele și titlurile nu mai înseamnă mare lucru dacă nu duci servieta Marelui Lider. Sunt câțiva acolo, prin sediul din Calea Victoriei, care fac praf și pulbere moștenirea lui Ion Heliade Rădulescu, Titu Maiorescu sau Timotei Cipariu, în lo­gica prostului îngrijorat, cea de dinainte de ’89, când Ceaușescu ne mai amețea foamea cu știri din Budapesta – și, în loc să se vaiete ăștia că România pierde Ardealul, ar trebui să se uite un pic în jur: România tocmai se pierde pe sine.

Trianon 100 e un grup de cercetători format din 22 de persoane care au obținut, alături de alte 11 grupuri de cercetare, un fond de cercetare din partea Academiei Maghiare în 2016, pentru cercetări istorice ale secolului XX. Tema aleasă se numeşte Trianon 100. Programul se va derula 5 ani, în cadrul Institutului de Științe istorice din Budapesta.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...
Loading...
loading...