Text de Mihaela Kloos-Ilea, poveștisăsești.com
A trăit retras în peșteri și în pădurile Elveției. A fost condamnat, amenințat cu moartea și internat la azilul de nebuni. I s-a interzis până și să scrie. Pentru unii, a fost o revelație; pentru mulți alții, o amenințare. Era o figură carismatică ce atrăgea în jurul său mii de oameni. Ideile sale circulau în cercul rebelilor și anarhiștilor, devenind un „guru” pentru generații de artiști, ecologiști, pacifiști, hipioți, post-hipioți sau tineri în căutarea „adevărului”. Intelectualii din vremea sa vedeau în el întruchiparea „noului om”, concretizarea idealurilor lui Nietzsche și ale lui Whitman, cel care tolera toate religiile, însă nu credea în nicio biserică. S-a spus despre el că e noul Francis de Asissi, propvăduind pe străzile Europei pacea, iubirea, renunțarea la proprietatea privată și viața în armonie cu natura. Îl chema Gusto Gräser (sau Arthur Siebenbürger, cum își spunea adesea amintind de originile sale), un sas născut în Brașovul sfârșitului de secol XIX.
Paradisul nonconformiștilor
La începutul secolului XX, la Ascona, pe Monte Verità, se năștea o societate utopică ce va inspira generații. O mână de artiști și de intelectuali dezamăgiți de situația politică, de frenezia orașelor, de industrializarea, pragmatismul ori promiscuitatea lumii moderne căuta o viață liberă, în comuniune cu natura. Ar putea fi numiți primii hipioți. Deprimați, răzvrătiți, ei visau o societate corectă, liberă. Monte Verità era o zonă extrateritorială, în care biserica, normele guvernamentale și sociale nu aveau jurisdicție.
Așa s-a creat pe malurile feericului Lago Maggiore o colonie în care se experimentau noi moduri de viață: nuditate, dietă vegetariană, meditație, arta ca libertate deplină de expresie, lipsa oricăror constrângeri pentru individ și pentru comunitate. Un paradis al extravaganților, rebelilor, hoinarilor, visătorilor, nebunilor.
Povestea lui Monte Verità a început în 1900, când belgianul Henry Oedenkoven, fiul unui om de afaceri din Antwerp, împreună cu iubita sa Ida Hofmann, întemeia în Ascona, pe dealul cunoscut până atunci ca Monescia, ceea ce a numit Colonia cooperativă vegetariană Monte Verita. În curând s-au alăturat „coloniștii”: scriitori, pictori, psihanaliști, anarhiști ce militau împotriva convențiilor, a tot ce ținea de establishment-ul vremii. Respingeau partidele politice, dogmele, căsătoria, codurile vestimentare, declarându-se tolerantly intolerable.
În 1904 se mută aici anarhistul Raphael Friedeberg, alături de mulți alți intelectuali considerați sau intitulați anarhiști, o societate boemă din toate domeniile. Printre ei, scriitorul Hermann Hesse, pionierii dansului expresionist Rudof Laban și Mary Wigman, Isadora Duncan, Else Lasker-Schüler, pictorii Kadinsky, Picabia, Hans Arp, Paul Klee, psihanalistul Carl Jung, Otto Gross, Hugo Ball, Rudof Steiner, Max Picard și alții. Și Gusto Gräser, sasul plecat din Brașovul natal, un boem, visător, filosof, scriitor, un spirit complex, greu de înghesuit în sertare.
Ca mulți alții, Hermann Hesse a venit aici căutând libertate și inspirație. Avea să afirme ulterior că „de atunci am trăi gol și sprinten ca un cerb.” Deși, la scurt timp după întemeierea Monte Verità, Gusto Gräser s-a retras din colonie, Hesse a găsit în el nu doar un prieten, ci și un model pentru eroii romanelor sale.
Viața lupului de stepă
Desculț ori purtând sandale romane, într-o tunică lungă până în pământ sau haine răvășite, cu plete argintii și barba încâlcită, ochi senini și blânzi. Un zâmbet cald, un chip luminos, de un calm nesfârșit. Poet inspirat de budism și filosofia Orientului, cufundat în meditație, rătăcitor, vizionar. În timpul vieții a fost un personaj misterios, despre care se știa foarte puțin. Viața și opera sa sunt în continuare cunoscute numai în cercuri restrânse.
Poetul și profetul naturalist Gustav Arthur Gräser, cunoscut ca Gusto Gräser, s-a născut pe 16 februarie 1879, la Brașov. La vârsta de 15 ani, Gräser abandonează gimnaziul. În 1896, o sculptură de-a sa câștigă medalia de aur la Expoziția Mondială de la Budapesta, după care începe să studieze artele la Viena. Frecventează pentru scurt timp grupul Humanitas al pictorului Karl Wilhelm Diefenbach, al cărui spirit nonconformist și reformator l-a influențat foarte mult. Totuși, nu prea suportă stilul autoritar al maestrului, așa că tânărul Gräser se va întoarce în Transilvania. Aici realizază opera-program pentru creația sa, pictura Der Liebe Macht, în care își exprimă dezacordul față de lumea pragmatică și industrializată, dezumaniza(n)tă, care se autodistruge, optând pentru renașterea într-o existență în armonie cu natura. Astăzi, pictura este expusă la Muzeul Casa Anatta, pe Monte Verità.
Începând cu 1899, rupe orice legături cu familia, abandonează planurile privind cariera sa și începe viața de hoinar prin Europa. Ca un Socrates rătăcitor, a căutat compania unor minți luminate și deschise schimbării. Scrie poezie și trăiește vânzând pliante cu poeziile proprii pe străzile Europei. În toamna lui 1900, împreună cu fratele său Karl (1875-1920), se numără printre membrii fondatori ai societății de la Monte Verità. Nefiind de acord cu direcția comercială și turistică spre care Oedenkoven orienta „colonia vegetariană”, în 1901, Gusto Gräser părăsește colonia și trăiește ca un om al naturii, într-o grotă din apropierea Asconei. În grota din pădurea Arcegno îl are ca oaspete, în 1907, pe Hermann Hesse, de care îl va lega o lungă prietenie. Împreună, cei doi pornesc în drumeții prin Alpi, în izolare completă, meditând.
Raymond Duncan, fratele dansatoarei Isadora Duncan, a fost un alt ucenic al lui Gustav Gräser, care a răspândit stilul de viață și filosofia lui Gräser în cercul prietenilor săi: Gertrude Stein, Matisse sau Picasso. În pădurile Asconei, lângă grota în care a locuit, din dansurile frenetice sub clar de lună se va contura dansul expresiv al cărui promotori sunt Rudolf Laban și Mary Wigman. Călătorind într-o caravană construită de el însuși, agățată de mașina verde pe care scria Raus!Raus!Raus!, (Afară! Afară! Afară!), Gräser colindă Germania, de la München la Berlin, recitând, ținând discursuri publice ad-hoc, reprezentații de dans liber, îndemnând la o schimbare radicală, în spiritul cultului naturii și al non-violenței.
Se alătură mișcării de tineret Wandervogel (Pasărea rătăcitore/migratoare), sub influența lui Gustav Landauer și Gustav Wyneken, cu care se împrietenește, împărtășind aceleași idei. Gräser devine un simbol al pacifiștilor germani. Din cauza numărului tot mai mare de simpatizanți, mai ales în rândul tinerilor și intelectualilor, a stilului de viață și gândirii sale pe care și-o exprima spontan și nestingerit în public, Gräser își atrage, evident, și mulți oponenți. Este arestat în repetate rânduri și în 1915 este expulzat în Austria, unde este condamnat la moarte, sub acuzația de instigator și contestatar. Însă, după numai trei zile petrecute în celula condamnaților la moarte, invocându-se gândirea incoerentă și „idei confuze”, este mutat într-un ospiciu.
După eliberare se întoarce, de data acesta împreună cu familia, pe Monte Verità, unde își reia activitatea de dinainte. Devine un model pentru adversarii Războiului, reușind din nou să atragă în jurul său simpatizanți iluștri din întreaga Europă. Activitatea sa face ca în 1919 să fie din nou expluzat, din Elveția, apoi din landurile Bavaria și Baden. În 1920, împreună cu noua grupare de tineri adunați în jurul său și al prietenului Friedrich Muck, colindă nordul Bavariei și Turingia într-o caravană a dansului și a cântecelor ce va inspira celebra Cruciada a copiilor sau Cruciada iubirii, „Confreria” pe care Hermann Hesse a consacrat-o în povestirea Călătorie spre Soare-Răsare (Morgenlandfahrt), gruparea pornită spre Răsărit în căutarea adevărului suprem. Demian și Tito din Jocul cu mărgelele de sticlă sunt personaje despre care s-a speculat, de asemenea, că sunt inspirate din personalitatea lui Gusto Gräser, atât de influent în viața lui Hesse.
Expulzat din nou din Bavaria, revine în 1927 la Berlin, unde lucrează la Muzeul Anti-Război (Anti-Kriegs-Museum) al lui Ernst Friedrich și susține conferințe publice în Alexanderplatz. În 1930 este rezindent al Grünhorst din Berlin, locul de întâlnire al reformiștilor și opozanților tineri. De aici începe o nouă călătorie în Germania, împărțind manifeste pacifiste pentru libertatea gândirii și reformă. Evident, nici de data aceasta nu scapă fără repercusiuni: în 1933, călătoria sa se încheie într-un lagăr de concentrare. După ce sediul Grünhorst din Berlin arde în mod misterios, în 1936, lui Gusto Gräser îi este interzis să mai scrie. Este arestat de mai multe ori și amenințat cu moartea. În 1940 se retrage în secret la München, trăind ascuns în podurile unor prieteni, unde continuă să scrie.
După încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, este legendar gestul său de a-și tipări poeziile pe fluturași pe care îi împrăștie din balconul Primăriei din München, peste Marienplatz. Sau le agață de crengile copacilor din imensul parc münchenez Englischen Garden.
Gusto Gräser a murit în 27 octombrie 1958, în cartierul Freimann al Münchenului, în complet anonimat și în sărăcie. Opera sa poate fi găsită la Biblioteca din München și în arhivele Monte Verità, dar cea mai mare parte a scrierilor sale au rămas nepublicate în timpul vieții și sunt încă parțial netipărite.
În Germania, biograful, editorul și cel mai bun cercetător al operei lui Gusto Gräser este Hermann Müller. În 2006, în Elveția, a fost realizat documentarul Gusto Gräser, Eremitul de la Monte Verita, filosof și om al naturii, în regia lui Christoph Kühn. Televiziunile elvețiene, italiene și germane au dedicat de-a lungul timpului mai multe emisiuni și reportaje personalității sale.
În anii 1920, Thomas Mann apăra nevinovăția și bunele intenții ale lui Gusto Gräser, spunând: „acest om are un suflet curat.“ În anii 1960-1970, Gusto Gräser este redescoperit ca un simbol al mișcărilor Flower Power, un model al pacifiștilor și mișcărilor ecologiste. Istoricul american Martin Green a văzut în Gusto Gräser un „Ghandi al Vestului”. Activitatea sa pe Monte Verità este considerată „leagănul mișcării alternative” și „Graal al modernității.”
Adevărul despre Monte Verità, fragment dintr-un documentar realizat de televiziunea elvețiană:
Surse: Gusto Graeser.info, Hermann-Hesse-Forum.blog.de, Siebenbuerger.de, Emmet.de, Merkur-online.de
