18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăOp & EdOpiniiTot măsurile pe hârtie rămân soluția pentru școli

Tot măsurile pe hârtie rămân soluția pentru școli

Ministrul Educației, Ligia Deca, bifează activități și lucrează să-și contureze imaginea unui șef al Învățământului implicat.

După ce a lăsat impresia unui ministru inexistent, la preluarea portofoliului de la Educație, Ligia Deca a intrat într-o reală campanie de dobândire a notorietății, de la conflictul de muncă declanșat de angajații din sistemul public de educație, la începutul verii, la deja celebrele “camere microscopice” invocate la Bacalaureat, iar, acum, ajungând la dezbateri pe un proiect privind combaterea violenței în școli, într-o perioadă în care cei mai mulți oameni sunt în concediu.

Vedeți? Un ministru preocupat de începutul anului școlar.

Perioada în care proiectul s-a afla în dezbatere publică a expirat.

Acum, așteptăm ordinul de ministru.

Problema e să nu avem din nou măsuri doar pe hârtie, dar extrem de greu de aplicat din cauza birocrației, ceea există deja în prezent.

Remarcăm o abordare pe diverse tipuri de violență, o ierarhizare a acestor incidente, dacă doriți.

Este un principiu corect, dar măsurile concrete sunt în ceață.

În Legea învățământului preuniversitar violența e combătută prin exmatriculare, ceea ce contravine total oricărei idei legate de educație.

Deca s-a arătat clar împotriva reînființării școlilor de corecție, iar mulți au susținut-o, argumentând că, în trecut, acestea erau centre de formare a delincvenților.

Eu vreau să cred că educația din România și societatea, în general, au evoluat totuși.

Ministrul Deca a identificat soluția: eliminarea delincvenților din școli și transferul acestora pe stradă.

Nu este altceva decât o încurajare a abandonului școlar și o încălcare a constituției, eliminarea șansei egale la educație.

Privit per ansamblu, așa pare și proiectul de combatere a violenței în școli.

Dar, nu contează, măcar nu vor mai putea jurnaliștii rău intenționați să afirme că doamna Deca a fost pusă de pomană la Ministerul Educației de către Klaus Iohannis.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...

Te-ai săturat de tradiționalul miel canin de Paște și îți place vânatul? Stufatul din canis lupus cu coadă stufoasă e rețeta pentru tine!

Faptul că Paștele a picat atât de aproape de 1 Mai Muncitoresc anul acesta a creat o adevărată criză de miel canin pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă