11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialEducațieDeca a dezbătut violența

Deca a dezbătut violența

Termenul până la care proiectul ministrului Educației, Ligia Deca, s-a aflat în dezbatere publică a expirat, iar acum sunt așteptate măsurile concrete transpuse într-un ordin.

Potrivit informațiilor obținute de “România liberă” din Ministerul Educației (ME), ordinul privind combaterea violenței în școli ar trebui publicat până la sfârșitul lunii în curs, astfel încât prevederile sale să poată fi aplicate în anul școlar 2023 – 2024.

Ligia Deca a susţinut la o dezbatere la care au participat peste 20 de reprezentanţi ai elevilor, ai profesorilor şi părinţilor, ai societăţii civile şi ai instituţiilor partenere (Direcţia Siguranţă Şcolară, Agenţia Naţională Antidrog) că prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar reprezintă priorităţi ale mandatului său, potrivit unui comunicat de presă al ME.

Ministerul a organizat în această săptămână, o consultare pe marginea Procedurii privind managementul cazurilor de violenţă asupra antepreşcolarilor/ preşcolarilor/ elevilor şi a personalului şcolii, precum şi a altor situaţii corelate în mediul şcolar şi a suspiciunii de violenţă asupra copiilor în afara mediului şcolar.

Potrivit ME, scopul discuţiei a fost analizarea observaţiilor şi propunerilor primite în perioada de consultare publică, derulată începând cu 19 iulie, privind modalităţile de lucru, regulile de aplicat şi responsabilităţile persoanelor implicate în managementul cazurilor de violenţă, precum şi în gestionarea altor situaţii corelate.

“Prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar reprezintă priorităţi ale mandatului meu. M-a bucurat entuziasmul cu care a fost primită această procedură de către elevi, profesori, părinţi şi de către reprezentanţii organizaţiilor non-guvernamentale. Toţi cei prezenţi la consultarea de astăzi (n.r. – marți, 22.08.2023) au apreciat demersul nostru şi iniţiativa de a aduna, într-un singur document, toţi paşii ce trebuie parcurşi în procesul de gestionare a unui caz de violenţă şcolară. Avem, astfel, un traseu uşor de urmărit, ceea ce oferă posibilitatea intervenţiei rapide şi coordonate”, a declarat Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, potrivit comunicatului de presă.

După cum a transmis ministerul de resort, în cadrul discuţiilor, cei mai mulţi dintre reprezentanţii organizaţiilor prezente au atras atenţia asupra importanţei informării, formării şi susţinerii pe termen lung a personalului din învăţământ privind aplicarea acestei proceduri.

Direcțiile propiectului

ME a menţionat că lucrează la materiale tematice de informare şi va solicita structurilor subordonate să iniţieze întâlniri de informare şi colaborare cu instituţiile partenere, la începutul anului şcolar 2023 – 2024.

Procedura iniţiată şi propusă de Ministerul Educaţiei are în vedere:

  • fapte de violenţă (cazuri uşoare şi grave) între antepreşcolari/preşcolari/elevi, săvârşite în mediul şcolar;
  • fapte de violenţă asupra antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor, săvârşite de membri ai personalului unităţii de învăţământ, în mediul şcolar;
  • fapte de violenţă asupra personalului unităţii de învăţământ, săvârşite de elevi, în mediul şcolar;
  • situaţii corelate: suspiciune de port sau folosire, fără drept, de obiecte periculoase; suspiciune de implicare în alte infracţiuni (furt, tâlhărie); suspiciune de consum de substanţe psihoactive;
  • suspiciuni de violenţă comisă asupra copilului în afara mediului şcolar (violenţă domestică, trafic de persoane etc.).

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă