3.1 C
București
sâmbătă, 4 decembrie 2021
AcasăOp & EdRadu Boroianu: Despovărarea. Simțuri și instincte

Radu Boroianu: Despovărarea. Simțuri și instincte

Faptul că aceste memorii, tipărite la Editura Tracus Arte din București începând din 2019, mai au câteva subtitluri: „Memorii în răspăr și adevăruri subiective”, „Roman autobiografic”, evidențiază scrupulozitatea excesivă și nevoia de adevăr și de exactitate a autorului-erou aflat pe punctul de a fi strivit sub propria lui onestitate într-o lume din ce în ce mai ostilă față de ceea ce este pozitiv.

Primul volum din aceste memorii se deschide cu o amplă introducere a autorului intitulată „Cum s-a armonizat autorul cu personajul central sau despre abrupta maturizare”.

Este o mărturisire în care sunt formulate mobilurile unor fapte de toată mâna, cele îndoielnice ca încărcătură de virtuți fiind trecute pe seama tinereții, Boroianu privindu-și cu o anumită duioșie devenirea spre cel la care părinții n-au mai avut prilejul să se-ncrunte, ca să-l îndrepte.

Autorul ne propune să-i acceptăm o anumită tehnică narativă: el, maturul de șaptezeci și de ani, ne evocă întâmplările ce i-au structurat existența. La început era mai jucăuș, altminteri băiat bun, și treptat a început să se maturizeze, să-și dezvolte responsabilitatea și cinstea, deci moralitatea, într-o societate care se grăbea să înlăturare moralitatea din structura ei. Imposibilitatea de a recepta murdăriile sufletului îndoctrinat distructiv este rezultatul unei educații perfecte.

Autorul matur îl însoțește pe copil, adolescent și tânăr și-i mai semnalează din stângăcii, el însuși însă având o puritate morală pe care copilul standard născut în zilele noastre o pierde deja foarte repede.

Institutul Cultural Român primeşte, în 2017, un buget cu 4,24% mai mare faţă de anul 2016. Președintele ICR susține că e prea puțin

E atâta necunoaștere și neînțelegere a murdăriei sufletești în ceea ce relatează, încât cititorul însuși se simte ceva mai curat la sfârșitul lecturii. Autorul contemporan și devenirea lui treptată ajung să se înțeleagă perfect, Boroianu încercând să se investigheze ca un discipol al marelui Piaget, în sensul că se referă la „Simțurile primare.

Inversarea lor și lentoarea supărătoare a apariției simțului de prevedere sau a instinctului avertizor”. Primii ani de viață, petrecuți mai mult la moșia de la Frăsinet, au fost destul de fericiți, cu rude iubitoare și de calitate cu totul deosebită, care i-au șlefuit de mic, în mod optim, personalitatea.

Un bunic preot profesor universitar de teologie și multă credință ortodoxă în familie i-au netezit calea regală spre desăvârșirea morală, în măsură să-l ajute în evoluțiile lui ca adult în felurite domenii. În două volume de memorii este normal să insiști asupra genealogiei proprii, dar aici ne vom mărgini să precizăm că mama era olteancă din neamul Burilenilor, iar dintre unchi, Constantin Noica a fost cel mai filosof.

Cu rude din mai toate provinciile românești, inclusiv aromâni și greci, pot să afirm că acest fantastic amestec bine pritocit de seminții, atât pe linie paternă, cât și maternă explică multe calități din evantaiul genetic cu care Radu Boroianu s-a impus într-un mod încă insuficient recunoscut în cultura și în politica României, începând din ultimul sfert de veac al secolului trecut.

UPDATE: Radu Boroianu, noul președinte ICR

Amintirile din perioada școlară la liceul Cantemir sunt nostalgice, atât datorită colegilor, cât și bunilor profesori. Vrea să se facă actor, Liviu Ciulei îl sfătuiește însă să se facă regizor. După absolvirea Facultății de Regie de teatru, e repartizat în 1968 la Teatrul Alexandru Davila din Pitești. Spre vârsta de 35 de ani, se transferă la București, la Teatrul Ion Vasilescu. Mai are un concubinaj cu teatrul Țăndărică. Pe parcursul intervalului 1976-1989 au loc două evenimente familiale, unul tragic – decesul mamei, iar celălalt – dătător de echilibru și mulțumire sufletească: căsătoria cu Adriana Carmen, după divorțul impus de nepotrivirea care stătea la baza primei căsătorii a lui.

Compoziția Frontului Salvării Naționale l-a convins pe Boroianu că înnoirea nu se anunță suficient de radicală. Prea ieșise în față eșalonul al doilea al partidului dispărut. N-am mai întâlnit la nici un memorialist, tot atât de evident ca la Radu Boroianu, înflorirea și maturizarea candorii, în timp. Inocența i se transformă în înțelepciune când scrie despre patrie: „Gravă neputință apasă asupra noastră, a românilor. De ce oare nu suntem noi pregătiți să ne luăm la trântă cu istoria și mai ales să îndreptăm ce greșit pus-am la cale în câte o etapă a ei?…. De ce nu am avut răbdare să ne desăvârșim construcția națiunii?” Istoria recentă a partidului liberal este destul de obiectiv prezentată, chiar cu episoade inedite. După funcția de ministru al culturii, din care și-a dat demisia pentru că n-avea cu cine să se-nțeleagă, Boroianu primește tot prin demisie direcția I.C.R., după ce fusese 4 ani ambasador al României la Berna.

Autorul a dezvoltat obsesia că am fi manevrați, că informația și-a pierdut valoarea în luptă cu comunicarea, care a devenit atotputernică, indiferent de ce susține. Sunt și aici pagini care ilustrează un talent literar ieșit din comun: „Am constatat că nimeni nu dorește să i se dea sau să preia vreo lecție. Născut știutor, românul își este lui însuși suficient.” Textul memoriilor se încheie cu „Declarația personajului central” și „Declarația autorului”, urmate de un amplu documentar iconografic.

De departe maxima zilei nominalizării a fost vorba tăioasă, oltenească, a Olguței Vasilescu: “„Bravo, Marcele! Ai luat și banii de pe pieptul mortului,” cu aluzie la defuncta echipă câștigătoare, rămasă fără carduri și conturi.

Pentru a nu se lăsa mai prejos decât colegii noii alianțe, Marcel Ciolacu a produs un act ratat. A informat ziariștii că “Vasile Dîncu va ocupa portofelul de la Apărare.” Apoi, s-a corectat: “portofoliul.” Din psihologie se știe că uneori subconștientul trădează anumite gânduri. Nu știm dacă greșeala n-a fost voluntară, dar ce știm sigur e că urmează o serie de achiziții militare fără niciun pic de transparență. Ce are Vasile Dîncu, ‘dom profesor, cu apărarea, cu oastea, cu milităria? Cum ce? A recrutat odată, băiet fiind.

Vocile lumii

Marius Ghilezan, Publicist

““Despovărarea” nu este numai despre irepetabilul trecut, ci o adevărată lecţie de arhitectură socială, despre cum nobleţea spiritului se desparte de sfertodoxismul unora din tagma năimiţilor cu arginţii multinaţionalelor, ca Dacian Cioloş, Manfred Weber, Guy Verhofstadt.a declarat Ludovic Orban”, scrie Marius Ghilezan în “România liberă” din 28 februarie 2020.

Cele mai citite

Omicron: Minimum 3 săptămâni pentru a cunoaște noua variantă COVID

Omicron, noua tulpină a COVID-19, ar putea presupune până la trei săptămâni de analiză a datelor științifice, până a fi formulate primele concluzii, a...

Dreapta franceză și-a stabilit candidatul la alegerile prezidențiale din 2022

Dreapta franceză s-a reunit sâmbătă și și-a ales candidatul pentru alegerile prezidențiale ce se vor ține la anul. Valérie Pécresse, politiciana franceză care se autodescrie...

Biden și Putin vor discuta marți pe tema tensiunilor din Ucraina

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin vor avea marţi o întrevedere prin videoconferinţă, au anunţat sâmbătă Kremlinul şi un oficial...
Ultima oră
Pe aceeași temă