12.6 C
București
joi, 22 octombrie 2026
AcasăOp & EdOpiniiNici micile cadouri de an electoral nu i-au atras pe elevi

Nici micile cadouri de an electoral nu i-au atras pe elevi

Mai ales în acest super an electoral, vedem politicieni din toate partidele manifestând o preocupare fantastică pentru Educație.

Președintele Klaus Iohannis, părintele României Educate își va încheia mandatul mândrindu-se cu legile născute din așa-zisul său proiect, care au reformat școala românească.

Coborând însă înapoi cu picioarele pe pământ, observăm cifrele de la examenele naționale, ce ne indică adevărata preocupare pentru educație, a clasei politice și a societății românești contemporane, în general.

Aproximativ 16.000 de copii care au început învățământul primar în urmă cu aproape nouă ani (în clasa pregătitoare) nu au mai ajuns să susțină Evaluarea Națională.

În același timp, dintre cei care au început ciclul liceal în urmă cu patru sau cinci ani (în funcție de ruta urmată) aproximativ 20.000 nu s-au înscris la examenul maturității.

Vorbim de zeci de mii de copii care s-au pierdut pe parcurs.

Evident, dintre aceștia, sunt și copii care au plecat cu părinții în străinătate, tragedii sau alte situații particulare.

Este însă clară o problemă în cele mai multe cazuri: sistemul educațional românesc nu mai este atractiv (iar aici mă refer la întreg sistemul: preuniversitar și superior).

Din partea ministrului Educației, Ligia Deca, s-a transmis o listă de măsuri pe care școlile să le aplice pentru reducerea abandonului școlar (vorbe în vânt, doar teorie, povești pe care le poate formula aproape oricine, absolut nimic nou sub soare) și o sarabandă de burse, motivații financiare, multe dintre ele, după cum ne amintim, care au produs situații penibile: burse de merit la medii de 1,90.

Iată, chiar și cu pomenile din Educație în an electoral, mulți elevi și familiile acestora tot manifestă dezinteres față de școală.

Aceasta este întrebarea la care ar trebui să răspundă un proiect real România Educată: cu ce ar mai putea școala românească să atragă viitoarele generații?

Diploma de Bacalaureat își pierde tot mai mult din importanță în România!

Elevii/tinerii au nevoie de motivație, să poată constata că școlarizarea lor le oferă perspective certe! Nu doar mărunțiș aruncat ca să mai treacă pe la școală!

Afișarea primelor rezultate (în centrele de examen și online) este programată în data de 8 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Ministerul Educației

Urmărește România Liberă pe  X, Facebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Șumudică pune presiune la CFR Cluj! Ioan Varga dezvăluie pe cine a vizat antrenorul

Ioan Varga, patronul clubului CFR Cluj, a intervenit după declarațiile lui Marius Șumudică despre situația echipei și a precizat că tehnicianul beneficiază în continuare...

Cinci zodii au parte de revelații pe 22 octombrie 2026. Venus retrogradă le deschide ochii în dragoste

Ziua de joi, 22 octombrie 2026, vine cu momente de claritate pentru cinci zodii, care sunt îndemnate să privească mai atent relațiile și situațiile...

Horoscop 22 octombrie 2026. O schimbare de perspectivă poate aduce oportunități neașteptate. Zodiile care trebuie să ia decizii importante

Horoscop 22 octombrie 2026. Se pune accentul pe schimbările de perspectivă, deciziile personale și capacitatea fiecărei zodii de a depăși situațiile dificile. Pentru unii...
Ultima oră
Pe aceeași temă