Când apar schimbări majore, neașteptate, răsturnând reguli deja asumate, contribuabilul pierde încrederea în sistem. Iar construirea acestei încrederi este vitală, când vine vorba despre economii pe termen lung.
Modificările impuse recent la Pilonul II de pensii private, precum transformarea retragerii într-o combinație de tranșă inițială de maximum 25% și plăți lunare, dar și introducerea pensiei viagere, deschid o dispută juridico-morală: statul poate să reglementeze felul în care îți consumi economiile, fără a-ți încălca dreptul de proprietate? Conform avocatei Iulia Ogescu, asta e linia fină între o reformă echitabilă și o atingere a esenței dreptului de proprietate.
Pe de altă parte, există și ideea drastică, vehiculată în spațiul public, a unei naționalizări mascate, adică forțarea participanților de a migra către sistemul public, dacă nu optează activ în termenul limită.
Unde sunt banii și ce se întâmplă dacă fondurile dau faliment? Sumele sunt investite, da. Fondurile Pilonului II administrează zeci de miliarde de lei, bani investiți în acțiuni, titluri de stat și, recent, în fonduri de investiții sau depozite în valută. Procentul maxim permis a fost majorat de la 5% la 10%. În cazul unui faliment al administratorului sau al fondului, intră în scenă ASF și reglementările privind lichiditatea (trebuie să acopere activitatea curentă pentru cel puțin șase luni), comitetele independente de investiții și raportarea transparentă. Așadar, aici lucrurile par clare și în control.
Jocul se mută sub nasul contribuabilului, iar riscul investițiilor și transparența rămân doi stâlpi neglijați. Publicul nu vede ce se întâmplă “în spate”, iar teama prinde curaj, prin întrebări la care, peste 10 ani, nimeni nu știe cum se va răspunde: Dacă activele scad? Dacă plățile viitoare sunt periclitate? Și, iată cum lipsa de predictibilitate duce la pierderea încrederii și la revoltă.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube
