Pentru că nu are nicio idee clară de dezvoltare sportivă și culturală, Dominic Fritz, primarul userist al Timișoarei, a anunțat că a gestionat 115 proiecte, unul mai fistichiu ca altul. Multe și mărunte, și la șes și-n munte… Dar cum l-a protejat sistemul pe Dominic Fritz să nu ajungă un nou caz Djokovic?
A anunțat pe pagina sa de socializare că a înzestrat ASU Politehnica Timișoara cu aparatură pentru îmbunătățirea performanțelor sportive (ceva ce se găsește pe net cu câteva sute de Euro), că a adus treizeci de floretiste din 21 de țări și că a organizat campionatul național de gimnastică ritmică. Asta în timp ce Timișoara nu are stadion, echipă de fotbal de primă ligă și o sală de sport frecventabilă.
Erau vremuri în care Poli Timișoara se bătea pe prima scenă cu Steaua și Dinamo. Pe vremea când Fritz voluntaria prin urbea revoluției, 40.000 de spectatori dansau în ploaie la un meci de poveste. Deși învinsă cu 8-1, Timișoara nu a capitulat, sentimental și emoțional vorbind.
citește și: Pandemia – de la urmărirea individului la controlul minții
Nu are echipă de primă ligă pentru că nu are stadion. ASU Poli nu are bani de promovare, pentru că primarul sponsorizează floretiste. Orașul e îmbrăcat în haine ponosite, pentru că un Nima-n drum a ajuns șef de administrație locală.
Ar fi putut fi măcar Novak Djokovic, dar autoritățile de frontieră s-au fofilat în a da mass-media formularul său de intrare în Serbia. S-au cuibărit în spatele GDPR, o instanță de ascuns lăutarul administrației, fără lăută. Fritz s-a dus la Novi Sad, după ce a avut contact direct cu doi bolnavi de COVID. A făcut presiuni pe șefii DSP să-i elibereze o adeverință că e apt combatant pentru “treceți frontiera și dacă legea nu vă permite!”
Cum l-a protejat sistemul pe Fritz să nu ajungă un nou caz Djokovic?
Poate că niciodată bănățenii nu au fost mai încrezători, ca atunci când s-a anunțat candidatura unui cetățean german la Primăria Timișoarei. De numele său se legau mari speranțe. Deja mulți își imaginau cum va reînflori orașul, mai dihai decât pe timpul marelui florar Mühle, care a înzestrat – în secolul XlX – marile capitale europene cu speciile sale de roze deosebite, înmulțite în Timișoara.
N-a fost să fie! Bănățenii, trebuie să recunosc, au marele păcat al trufiei. Nu ascultă de alții. Scriam aici în pustiu că se prefigurează un câștigător prestabilit de sistem.
„Vom întări capacitatea primăriei de a face lobby pentru proiectele strategice ale orașului, atât la București, cât și la Bruxelles. Primarul va deveni un ambasador activ pentru Timișoara„ zicea Fritz în campania electorală, reamintește site-ul stiridetimisoara.ro. Noul “primar care este” s-a remarcat prin promovarea mizilicurilor, în chip de ciucuri la urechile de cal.
Lumea spera că va deveni un nou Küttel, primarul care a schimbat fața urbei. Asemenea celui care a introdus liniile de tramvai și tramvaiele trase de cai.
Păcat că domnul Fritz nu a auzit balada Phoenix “Hei, tramvai / cu etaj și tras de cai / Hei, joben / ce cântai la Mon Jardin / Toate au fost la timpul lor / ceva exagerat…” Dacă ar fi auzit, nu o comitea.
Administrator după ureche, cere remixul muzicii folclorice
Altfel cum se explică asumția sa, potrivit căreia folclorul trebuie remixat cu partituri moderne? “Cum arată dansul tradițional din Banat când îl remixezi cu elemente de dans contemporan? Dansatorii de la Ansamblul Timişul și tinerii de la Edelweiss Deta au îmbinat în această toamnă pașii dansurilor folclorice cu ritmul contemporan, oferind tradițiilor forme actuale, ca parte a proiectului Remix ID,” scrie imberbul administrator pentru țucalarii săi de pe net. Nu știm calitățile sale de corist, dar ca gurist se dă în stambă.
Dominic Fritz nu era încă născut, când trupa de rock a lui Nicu Covaci, Phoenix, lansa la Opera din centrul orașului, Cantafabule, un mix de folclor, pe partituri de rock.
Orice eveniment public organizat de Primăria Timișoara nu adună azi mai mult decât câțiva Gură-cască. O lume de tiriplici, din Valea plângerii useriste, beneficiază de banii publici, nu pentru a se da în spectacol, ci pentru a se face de râs. Așa arată construcția unei “comunități dinamice și incluzive?” – cum îi mai place lui Fritz să-și împăneze vocabularul cu neologismele școlii nomarxiste.
9 milioane de lei pentru Sabotage, SZalt Camp, concerte prin fabrici părăsite
A tocat nouă milioane de lei pentru nimic. Concertul din Ajunul Anului Nou, organizat de oamenii săi din societatea în civil, obedientă partidului cu multe stele, n-a adunat mai multă lume decât la tradiționalul “Liliacul” – opereta lui Johann Strauss-fiul.
Domnul Fritz a desfințat “Festivalul Inimilor,” care an de an aducea ansambluri folclorice din peste douăsprezece țări. Făcea parte din calendarul CIOFF (Conseil international des organisations de festivals de folklore et d’arts traditionnels), partener oficial al UNESCO. L-a ras. Pe principiul altul mai gras.
Subconștientul i-a reverberat domnului Fritz, când a a anunțat că “Orașul paralel,” o instalație teatrală, cu oameni din stradă în calitate de actori, s-a bucurat de un real succes.
Oare Timișoara nu merită mai mult decât Festivalul Sabotage, SZalt Camp-ul care să-i învețe pe tineri cum să ajungă jurnaliști sau concerte prin fabrici părăsite?
Dacă ar deschide cartea de istorie a orașului și ar citi că Steiner Ferencz, primarul din perioada 1872-1876, a înființat patru teatre și opera, într-un singur mandat, și-ar face hara-kiri, dacă ar avea onoarea samuraiului.
Cu primari ca Dominic Fritz, ASU Poli va lâncezi mult timp în liga secundă. Deh, chiar suporterii săi au votat schimbarea. Acum să suporte mătreața iluziilor pe cap.
Vocile lumii
Tudor Lengher
jurnalist
“Într-una dintre inițiativele plătite de Fritz din banii timișorenilor, membrii trupei Phoenix au fost numiți ”boschetari,” pe motiv că nu le-a plăcut comunismul și au fugit din țară. E fascinant că Fritz se proclamă ctitor de cultură nouă și sport mai glorios ca niciodată, deși în realitate tocmai sportul timișorean e într-o criză mai mare ca niciodată,” scrie Tudor Lengher în Renașterea bănățeană.
