15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăOp & EdOpiniiCoana Deca față cu recesiunea

Coana Deca față cu recesiunea

De câte ori am auzit guvernanții – indiferent de culoarea politică – afirmând că Educația reprezintă o prioritate și că va fi domeniul în care se va investi masiv?

Eu am pierdut numărătoarea.

De astfel de vorbe mari s-a mânjit la gură și trimisa lui Klaus Iohannis care ocupă acum fotoliul de șef al Învățământului.

De la vorbele Ligiei Deca la fapte este o distanță mult prea lungă ca finanțarea să ajungă!

Guvernul este în recesiune, gardul Palatului Cotroceni a fost spoit, ca la o curățenie de primăvară întârziată, după ritmul șefului statului, și se pare că ministrului Educației i s-a transmis să mai găsească de unde să taie din bani.

Prin urmare, s-a ales din nou praful de Educație – prioritatea națională și de șanse egale pentru elevi.

Fenomenul sinistru și repetitiv al lovirii prioritar în copiii săraci este amplificat de ministrul Deca.

Pentru cea care se mândrește că a reprezentat interesele studenților, elevii care sunt orfani “de un singur părinte” nu ar trebui să mai primească burse precum cei rămași fără ambii părinți.

În plus, trebuie să ai un venit la limita sau chiar sub pragul supraviețuirii, pentru a o mai convinge pe șefa Educației să-ți mai livreze din sprijinul guvernamental.

O astfel de inițiativă discriminatorie și pur și simplu grotescă pentru un om cu fărâmă de empatie ar fi un argument mai mult decât suficient pentru ca orice premier să-i ceară demisia ministrului Educației.

Însă Marcel Ciolacu a demonstrat deja că nu este premier în deplinătatea forțelor, pentru a putea măcar emite pretenții de a contesta o pupilă a lui Iohannis.

Probabil că premierul “de stânga” își freacă acum palmele încântat că se mai salvează doi bani de la buget prin sacrificarea viitorului unor copii-victime.

Se conturează tot mai clar “România Educată” din percepția lui Klaus Iohannis.

Nu mai e o încălcare a Constituției, domnule președinte?!

Inechitățile din legile Educației, planul de călcare pe cap a copiilor din medii defavorizate sau chiar și a celor ce nu se pot încadra în grupa beizadelelor continuă prin noi norme gândite de omul fără meserie al lui Iohannis, ce se califică la ministerul de pe strada Strada General Berthelot.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Nouă rețea pentru a viza traficanții de migranți în domeniul digital

Discuțiile din cadrul reuniunii tematice, organizate de Comisia Europeană și Europol, au condus la concluzii cheie privind răspunsul comun la activitățile online de trafic...

Nouă rețea pentru a viza traficanții de migranți în domeniul digital

Discuțiile din cadrul reuniunii tematice, organizate de Comisia Europeană și Europol, au condus la concluzii cheie privind răspunsul comun la activitățile online de trafic...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...
Ultima oră
Pe aceeași temă