16.1 C
București
marți, 15 octombrie 2024
AcasăOp & EdColumnist15 iulie în istorie: Spania dizolvă Inchiziţia. SUA lansează Twitter

15 iulie în istorie: Spania dizolvă Inchiziţia. SUA lansează Twitter

Deschideţi GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc pe 15 iulie în istorie.

1099. Prima cruciadă. Ierusalimul este cucerit după lupte sângeroase. Comandantul cruciaților, Godefroy de Bouillon, devine primul conducător al Regatului Ierusalim.

1410. Bătălia de la Grunwald: Înfrângerea cavalerilor teutoni de către oştile unite ale Regatului Poloniei şi ale Ducatului Lituaniei, sprijinite de ruşi, cehi, moldoveni şi tătari.

1606. S-a născut pictorul olandez Harmenz Rembrandt van Rijn.

1789. Marseilleza a devenit imnul naţional al Franţei.

1799. Campania în Egipt a lui Napoleon: căpitanul Pierre-François Bouchard descoperă, în oraşul Rosetta, “Piatra de la Rosetta”.

1815. Napoleon a fost exilat pe insula Sfânta Elena (Oceanul Atlantic), unde își va petrece ultimii şase ani din viaţă, sub pază britanică.

1834. Inchiziţia este definitiv abolită în Spania, după 356 de ani.

1858. Au fost tipărite în Moldova primele mărci poștale, vestitele Cap de bour. Timbrele au intrat în circulaţie la 22 iulie 1858, la biroul poştal din Iaşi, şi la 8 august 1858, la celelalte birouri poştale moldovene. La 31 octombrie 1858, emisiunea a fost retrasă. Seria filatelică a fost tipărită la Iaşi la tipografia Atelia Timbrului, în timpul caimacamiei lui Nicolae Vogoride.

A fost creat după model austriac şi au fost folosite matriţe de oţel pentru tipărirea sa. Marca poştală a constituit o revoluţie în sistemul de comunicare organizat, poştal, dar şi o mişcare politică împotriva suzeranităţii otomane, care nu agrea, în Ţările Române, niciun fel de autonomie instituţională sau economică, cum ar fi moneda proprie, însemnele sau drapelul.

Timbrul reproducea într-un cerc capul de bour, semn heraldic de pe stema Principatului Moldovei, o goarnă poştală, o stea în cinci colţuri, legenda «porto scrisori» scrisă cu litere chirilice şi valoarea nominală a timbrului, amplasată în interiorul buclei de formă eliptică a goarnei poştale. Cercul avea dimensiunile de 19,5 mm la valorile de 27 şi 54 de parale, 19,75 mm la valoarea de 81 parale şi 20,25 mm la valoarea de 108 parale.

Prima serie de mărci poştale din spaţiul românesc era formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Tirajul a fost mic: 6.000 la 27 de parale bucata, 10.000 la 54 de parale, 2.000 la 81 de parale și 6.000 la 108 parale.

1892. Se naște Walter Benjamin, critic literar, traducător și filosof marxist.

1904. A murit dramaturgul rus Anton Pavlovici Cehov.

1912. S-a născut Neculai Ghimpu, globtrotter român.

1919. Moare Hermann Emil Fischer, chimist german, laureat al Premiului Nobel.

1930. S-a născut filosoful francez Jacques Derrida.

1940. Moare americanul Pershing Wadlow Robert, deținătorul recordului mondial de cel mai înalt om din lume: 2,72 m. (născut 1918).

1946. A murit doctorul Dumitru Bagdasar, fondatorul şcolii de neurochirurgie din România.

1955. 18 laureați ai Premiului Nobel semnează Declarația de la Mainau, împotriva armelor nucleare. Ulterior, declarația a fost semnată de alți 34 laureați Nobel.

1962. Reprezentativa feminină de handbal a României a cucerit titlul suprem la cea de-a doua ediție a Campionatului Mondial, desfășurat în România, între 8 și 15 iulie.

1964. S-a înființat studioul cinematografic Animafilm.

1997. A fost asasinat, la Miami, în fața casei sale, creatorul italian de modă Gianni Versace. Autorul a fost criminalul în serie Andrew Cunanan.

1999. Generalii Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac au fost condamnaţi la câte 15 ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav, în procesul revoluţiei de la Timişoara, Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) hotărând ca ei să plătească, împreună cu MApN, 33,264 miliarde de lei persoanelor rănite şi rudelor celor ucişi în decembrie 1989.

2003. Ia naștere proiectul ro.wp, versiunea românească a proiectului Wikipedia.

2006. În SUA se lansează Twitter – devenită una dintre cele mai populare platforme de social media.

Citeşte şi:

14 iulie în istorie: Francezii cuceresc Bastilia. Adio, Mădălina Manole!

13 iulie în istorie: Femeile merg la Olimpiadă. Bărbaţii – la Campionatul mondial de fotbal

12 iulie în istorie: Eastman Kodak – în Statele Unite. Guernica – la Paris

11 iulie în istorie: Germania e înfrântă la Mărăşti. Mareşalul Pétain, omul lui Hitler, devine prim-ministru la Vichy

10 iulie în istorie: La Vichy se instalează un guvern francez pro-nazist. Guvernul francez democratic scufundă nava Greenpeace

9 iulie în istorie: Suedia spulberă flota Imperiului Rus. Donald Rumsfeld va spulbera Afganistanul şi Irakul

8 iulie în istorie: Prima femeie în Forţele Aeriene ale SUA. Vivien Leigh pleacă “Pe aripile vântului”

7 iulie în istorie: Nava extraterestră de la Roswell. Anglia, sub bombele teroriştilor Al Qaeda

6 iulie: Jan Hus a fost ars pe rug. Băsescu a fost suspendat din funcţie

5 iulie: Înțepăturile lui Constantin Tănase: ”Traversăm ani grei cu crize/ Leul iar a decăzut/ Cresc întruna taxe-accize/ Și cu asta ce-am făcut?”

4 iulie: Statele Unite îşi proclamă independenţa. Pentru statele comuniste începe să emită Europa Liberă

Vrăjitoarea de pe Wall Street. Reșița. Kafka. Citroën. Tv în culori. Era rock. Meciul acela

Ștefan cel Mare. Nostradamus. Visu. Hemingway. Hesse. Rousseau. TNB. Fondatorul homeopatiei

Le Tour. Contemporanul. Lady D. RON. PC Chinez. Leibniz. Estée Lauder. România Tineret. TVA

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Grupul TSMC planifică extinderea producției de cipuri în Europa

Grupul Taiwan Semiconductor Manufacturing Co. (TSMC) are în plan construirea mai multor fabrici de cipuri în Europa, concentrându-se în special pe piața cipurilor destinate...

Puie Monta și Sarita Montiel

Nu știu de ce, azi-dimineață mi-am amintit deodată de un film în care juca Sarita Montiel și care se numea Furia Roșie (nu Ciuma roșie)....

China lansează o investigație anti-subvenții asupra produselor lactate din UE, în urma impunerii de tarife pe vehicule electrice

China a anunțat că firme din Țările de Jos, Franța și Italia sunt ținte ale unei investigații anti-subvenții, în contextul importurilor de produse lactate...
Ultima oră
Pe aceeași temă